In vizor

VIDEO Protestul ceferiștilor clujeni: Vrem o linie ferată decentă

Câțiva zeci de angajați ai Căilor Ferate Române din Cluj au protestat azi în fața Prefecturii Cluj cerând investiții în infrastructura feroviară și prorograrea legii privind statutul feroviarilor. Angajații cer să primească dreptul de a se pensiona mai repede cu cinci ani, lucru pe care actualul Guvern intenționează să îl amâne până în 2023. 

„În primul rând cerem prorogarea Legii privind Statutului Feroviarilor și în al doilea rând investițiile în calea ferată pe care niciun Guvern timp de 30 de ani nu le-au făcut. Au promis înainte de alegeri că fac investiții. Au promis că investesc în resursa umană prin Statutul feroviarului pe care l-au plimbat între Parlament și Președinție un an de zile, iar în momentul în care acest statut trebuia să intre în vigoare, în martie anul aceste, Guvernul Cîțu încearcă să amâne prorogarea pentru 2022 sau 2023. Noi suntem hotărâți să protestăm în continuare pentru că nu ni se pare normal ca după cinci ani de legiferare a acestui Statut, Guvernul să refuze să îl pună în aplicare, să-l amâne fără nicio explicație”, a declarat unul dintre sindicaliști.

La puțin timp de la debutul protestului autocarul echipei de fotbal CFR Cluj a trecut prin zonă, probabil doar o coincidență, însă a părut un semn de solidaritate cu angajații Căilor Ferate. 


 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *