VIDEO O familie cu 3 copii a fost evacuată de Primăria Cluj-Napoca, după ce vreme de 22 de ani nu a vrut să știe că un imobil este ocupat abuziv

După mai bine de 20 de ani în care au locuit într-un subsol al unui imobil aflat în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca, o familie din Cluj-Napoca cu 3 copii au fost evacuați astăzi prin intermediul unui executor judecătoresc. Cazul este reprezentativ pentru modul în care municipalitatea ”soluționează” problemele legate de incluziunea socială și a locuințelor pentru cei mai puțini norocoși dintre noi.

Pe scurt, Primăria a tolerat în spațiu această familie timp de 20 ani, vreme în care niciunul dintre edilii clujeni nu s-a sinchisit să găsească o soluție pentru acești oameni. Astfel că, miercuri, 6 iunie, dis de dimineață, însoțiți de jandarmi și Poliția Locală, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au bătut la ușa familiei Lăcătuș de pe strada Anton Pann, numărul 22 și le-a spus că trebuie să-și facă bagajele și să plece.

”Am intrat de 22 de ani abuziv în demisolul de aici, iar după 3-4 ani de zile am depus acte la Primărie solicitând să ne facă un contract pe locuința asta. Dânșii ne-au tot amânat de pe-o zi pe alta, spunând să așteptăm, să mai așteptăm, că spațiul unde locuim nu este ca locuință dată. Noi am modernizat simplu, am pus acolo cu ce ne-a ajutat Dumnezeu și cum am putut să facem, am stat ani de zile, noi tot am fost în audiență la viceprimar, acum vreo 12-14 ani, care tot ne-au amânat, ne-au amânat, să așteptăm”, a declarat pentru „Ziar de Cluj” Albert Lăcătuș, capul familiei.

Bărbatul în vârstă de 47 de ani, susține că a încercat să meargă în audiență la Primărie de mai multe ori, însă fără niciun rezultat.

„Așteptăm de 3 ani de zile audiență la domnul Boc, care nici acuma nu ne-a primit, după trei ani de zile. Pur și simplu ne-am trezit cu evacuare, cu un singur proces, în care nu ni s-a dat absolut nici un termen să ne apărăm. Dintr-o dată, ne-am trezit cu o citație la Tribunal, în care ne-au spus că ne evacuează. Am copii, unul dintre ei are ADHD (tulburare hiperactivă cu deficit de atenție – n.r), am doi nepoți care au un an, respectiv doi ani. Acum ne scot cu tot cu haine și mobilă afară”, a mai adăugat bărbatul, vizbil afectat de situație.

Important de menționat că familia Lăcătuș a dotat subsolul cu utilități și a plătit lunar, an de an, cheltuielile pentru întreținere. De asemenea, aceștia achitau lunar o sumă modică primăriei pentru ”ocupare abuzivă” a spațiului, adică pentru faptul că municipalitatea nu poate dispune de imobil.

Eniko Vincze, profesor universitar și specialist pe probleme de incluziune socială, crede că în spatele evacuării sunt și interese legate de valoarea imobiliară din zonă.

”Dacă ne uităm în jur, vedem că strada Anton Pann este în plină reconstrucție. Foarte multe noi imobile apar în zonă. Piața Abator este, de asemenea, locație pentru alți dezvoltatori imobiliari. Deci zona de aici e foarte importantă, valoroasă, foarte scumpă și se pare că se întâmplă ceea ce are loc în multe alte cazuri, din păcate, și anume că, familiile cu venituri modeste nu mai au loc în astfel de situații, când se centrifică o zonă urbană”.

Accesul presei a fost restricționat, Primăria motivându-și decizia prin faptul că jurnaliștii, precum și membrii mișcării "Căși sociale ACUM”, nu au fost „parte procesuală” la evacuare. 

 În general, comunicarea a fost extrem de proastă: anagajații RADP au ignorat întrebările presei și s-au limitat la a aduna lucrurile familiei Lăcătuș și nu au comentat în nici un fel situația. Nici reprezentanta Primăriei, aflată la fața locului, nu a făcut nici o declarație.

Și nici agenții Poliției Locale nu au au avut de făcut vreo declarație.

De la ora 10 dimineața și pînă la ora 13, vreme în care a avut loc evacuarea, toți cei prezenți au așteptat afară, neștiind exact ce se întâmplă. După cum nici familia Lăcătuș nu știa unde va fi adăpostită.

Reprezentanta Direcției de Asistență Socială și Medicală, prezentă de asemenea la fața locului, a propus inițial ca mama cu cei doi copii să fie cazați la un Centru Maternal, iar adulții să fie cazați la un centru de Urgență, însă familia a refuzat să fie despărțită.

”Dânșii au fost consiliați înainte de acest moment, cu câteva soluții alternative privind evacuarea, dar au refuzat de fiecare dată. O soluție li s-a oferit astăzi: doamna cu copii să meargă în Centrul Maternal, iar ceilalți membri de familie să fie găzduiți într-unul din centrele noastre. Au refuzat. Am oferit o altă variantă în care toți membrii familiei – cu familia extinsă, bunici, copii și nepoț i- să fie într-o singură locație. Din câte am înțeles de la colegi, se pare că au acceptat să fie preluați, de Fundația Prison Fellowship Romania”, a declarat Aurel Mocan, director în cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj-Napoca.

Aurel Mocan nu a negat faptul că autoritățile clujene știau de acest caz de ceva vreme și recunoaște că procedura de acordare a unei locuințe sociale e destul de greoaie. Mai mult, acesta dă vina chiar pe familie că nu a făcut suficiente eforturi să iasă din situația dificilă.

”Cazul nu ne e necunoscut. S-a intervenit preventiv și s-au oferit variante, dar oamenii așteaptă să le dea Primăria casă. Acuma condițiile sunt destul de dificile pentru a acorda o locuință, pentru că trebuie parcursă o procedură, cu dosar depus la Primărie, cu acel punctaj care se acordă și în funcție de poziție ș.a.m.d. Problema dânșilor e că au neglijat demult aspectul ăsta privind o alternativă la situația în care se află. Sigur, dânșii au fost somați din timp și li s-a spus că trebuie să evacueze acel spațiu. (...) Avem acel program de ajutor pentru plata chiriei. Faceți o documentație și depuneți-vă actele pentru ca să puteți accesa această formă de sprijin. Dar nici pe calea asta n-au făcut nimic. E un pic de durată, dar trebuie să arăți măcar că îți cauți o soluție. Nu te abandonezi la autoritate. Pentru că e o categorie care se abandonează și nu ei își caută soluții. Acuma situația nu-i așa de gravă ca-n prag de iarnă. Are o soluție alternativă la prieteni, la rude șamd. După variantele noastre de lucru, epuizate, am apelat la un partener care s-a oferit să sprijine această familie”, a declarat Aurel Mocan, pentru „Ziar de Cluj”.

Deși de la fața locului am fost îndrumați să luăm legătura cu purtătorul de cuvânt al Primăriei, aceasta nu știa despre caz. Contactată de ziarul nostru, Iulia Perșa, purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, nu a dorit să comenteze situația familiei.

Câteva întrebări pot fi formulate în acest caz:

De ce Primăria a așteptat vreme de 22 de ani, după care a intervenit printr-o decizie de evacuare? De ce cazul social al familiei Lăcătuș nu a fost soluționat atâta timp? Cum a fost analizată și rezolvată cererea de audiență de către departamentele municipalității?

Tolerarea în spațiu de către Primărie nu s-a soldat cu nici o măsură instituțională concretă. Ce ar fi putut înțelege familia decât faptul că situația lor nu reprezintă o problemă?! Vreme de 20 de ani s-au căutat soluții pentru rezolvare. Și a sfârșit totul printr-o evacuare forțată.

Executorul judecătoresc a oferit un răspuns sec și succint:

”Lucrurile și le-au ridicat dânșii, n-au fost predate în custodia nimănui. Și le-au ridicat ei personal. A rămas mobilierul înăuntru, pe care trebuie să-l ridice în termen de 30 de zile. Eu am efectuat o evacuare în baza unei hotărâri judecătorești definitve”.

În data de 31 mai a fost depusă o contestație a acestei hotărâri judecătorești, precum și o cerere de suspendare. Din păcate, aceastea nu au fost soluționate.

Familia Lăcătuș trebuie să achite suma de 5.700 de lei, sumă datorată pentru activitatea executorului judecătoresc, iar pe veniturile acestora a fost depusă o măsură de poprire.

Pentru un termen scurt, familia Lăcătuș este găzudită de către Fundația Prison Fellowship Romania. Pe termen lung însă, situația acestei familii rămâne incertă.

 

 

Comentarii

marin

06.06.2018 21:33

,,Familia Lăcătuș trebuie să achite suma de 5.700 de lei, sumă datorată pentru activitatea executorului judecătoresc'' - Ce vremuri nemernice traim, in care smecherii bogati isi fac averea de pe urma celor mai amarati, facandu-si vacantele exotice din painea luata de la gura acelor copilasi!! A ,,muncit'' din gura executorul juma' de ora si a pus 2 stampile si vrea o mica avere! Cum n-au pic de mila, manca-le-ar cancerul osanzile! La fel fac si corporatiile, si politicienii, chiar si bancile si imobiliarii se bazeaza pe cei mai vulnerabili ca sa se imbogateasca! E tot mai grava stratificarea sociala in Romania, in timp ce cei mai bogati devin putrezi de bogati, cei mai amarati (multi cu serviciu stabil pe salariul minim), nu au nici o alternativa, primii le-au taiat toate sansele! Ori esti sclav pe viata, ori invartit pe langa cei smecheri, alta sansa nu ai in Romania! Dar sa fereasca Dumnezeu sa le ajunga celor saraci cutitul la os si sa se uneasca! Trebuie sa apara doar un conducator cu mila si sange in instalatie care sa le promita razbunare!

Nicolae Pop

07.06.2018 08:04

... sunt abuzuri ale "justutiei''  ...primarie, bocut... functionari de doi  bani ca AUREL MOCAN ...si alti functonari de la spatii sau locuinte sociale ....veniti si protestati si voi impotriva abuzurilor sambata ora 20.00... daca nu ei vor castiga prin abuzuri la care voi cei tacuti sunteti inerti si  muti   i... 

Alexandru

07.06.2018 12:12
Daca au ocupat abuziv respectiva locatie, nu cred ca vor fi eligibili in acordarea unei alte locuinte sociale.Trist.

napoceanu

07.06.2018 14:02

băi nesimțilă de @popioan, crezi că dacă-ți schimbi nikname-ul nu se vede că ești aceeași vită nesimțită care balegă aceleași kizerii de ură? ia dispari!

Adauga comentariu