VIDEO Intră Meze, iese Șulea. Circ la sedința de Consiliu Local din Florești

La ședința de astăzi a Consiliului Local din Florești, în care urma să fie aprobată o nouă hotărâre privind construcția de blocuri în comună, punctul de vedere al cetățenilor a fost pur și simplu ignorat. Astfel, Daniel Meze, reprezentant al asociației ″Trăiesc în Florești″, a fost agresat verbal, nu a fost lăsat să-și expună punctul de vedere, pentru ca până la urmă, să fie escortat afară din sala de consiliu. Colac peste pupăză, aplaudacii primarului au intervenit peste Meze, iar Șulea a părăsit sala.

Deoarece pozițiile contrare celor oficiale nu sunt agreate în cadrul primăriei din Florești, iar Horia Șulea dă dovadă de apucături comunistoide, am ascultat punctul de vedere al lui Daniel Meze și vi-l prezentăm mai jos:

″Am vrut să iau cuvântul la ședința de consiliu, înscriindu-mă la cuvânt, înainte de începerea acesteia, la președintele de ședință. Și am vrut să iau cuvântul la punctul 15 pe ordinea de zi, care era primul PUZ care se supunea votului în ședinta de consiliu local. Punctul meu de vedere pe care am vrut să-l exprim in consiliul local și am inceput să-l expun, dar nu am fost lăsat să termin, este următorul:

Mulțumesc că-mi dați posibilitatea să-mi exprim punctul de vedere, deoarece n-am reușit să-mi expun punctul de vedere in sedința. Si am vrut să spun:

″Domnule Primar, domnilor consilieri, 

Nu mai aprobați construcții de blocuri în Floresti, pentru că ne sufocăm în acesasta comună. Facem o jumătate de oră numai sa iesim de pe strada Cetații și de pe strada Eroilor, până la drumul național. Plus incă o oră de la DN până în Cluj. Deci, ne sufocăm″. 

În urmă cu două luni au aprobat sute de apartamente pentru proiectul Oncos și acum vor din nou să aprobe pentru zeci, sute de alte blocuri și apartamente. Si vreau sa le spun să se oprească, să tragă o linie, măcar până când se termină drumul de centură varianta sud.

Evident, atât consilierii locali ai PNL și UDMR, care, unii dintre ei pe față sau prin interpusi, au afaceri în contructii în Florești, nu m-au lăsat să vorbesc, au sărit peste mine și aplaudacii primarului din sală (sunt câțiva indivizi care sunt aplaudacii primarului și fac galerie), nu m-au lăsat să vorbesc și am fost și escortat afară din sala de consiliu de către omul de pază care nu are nici o vină.

Toți urlau și începeau să strige și se transformase totul într-un tărăboi.

Deci este inacceptabil faptul că nu poti să-ti spui un punct de vedere în ședinta de consiliu local. Eu acum înțeleg că deranjez o intreaga mafie a construcțiilor în Floresti, care este și s-a făcut cu sprijinul și al primarului, și al consilierilor locali, prin votul lor și am incercat să le spun acum în sedinta că unii incep deja să raspundă penal pentru faptele lor.

Si am vrut sa le spun: Domnilor consilieri, nu votati in continuare constructii de blocuri, pentru ca vine vremea cand veti răspunde și civil si penal pentru ce ati facut si cum v-ati batut joc de aceasta comuna. Imi pare rau că nu am putut sa le transmit lor si sa auda toata lumea interesata din Floresti, pentru ca 90% din floresteni sufera in fiecare zi si stau ore in sir in trafic. Pentru ca domnii consilieri locali, in continuare, aproba constructii de blocuri in Floresti.

În plus, în urmă cu două zile, am stat 2 ore fără curent și fără apă pe strada Florilor. Și ei vor să facă alte blocuri pe aceleasi retele de alimentare cu apa, canal, curent electric, care sunt depășite de numărul populației.

Demn de retinut este ca primarul comunei Floresti, Horia Sulea, in loc să stea să asculte, pe lângă faptul ca m-a intrerupt si a vorbit peste mine a si iesit afara din sala. Si este a doua oara cand se intampla acest lucru. Si data trecuta, la fosta sedinta de consiliu local, eu am inceput sa vorbesc și atunci primarul a iesit din sala. Deci, când Daniel Meze incepe sa vorbeasca, primarul Sulea iese din sala. Nu accepta si nu suporta părerea mea si il deranjeaza atât de mult, incat simte nevoia sa iasa afara din sala″. 

Comentarii

Virgil Pop

26.04.2018 18:58

Am locuit în Floresti, dar nu m-aș întoarce acolo nici dacă as primi un apartament gratis. Primii vinovați sunt cumpărătorii care pe langa faptul că își bat joc de banii lor, întrețin mafia imobiliară din comuna : dezvoltării, constructori, agenții imobiliare , funcționari din primărie, notari ...
Păcat, ati fi putut fi un model de dezvoltare urbană, dar lăcomia v-a transformat comuna într-un ghetou.

Tuchi

26.04.2018 22:34

Sa vina Dna ul peste consilierii locali din Floresti, la primar e o chestiune de timp pina vin.  

Dan

26.04.2018 23:37

Nu intelegem de ce dl.Sulea nu participa la niste dezbateri, face to face, live, pe tema problemelor arzatoare ale comunei Floresti.

Adauga comentariu