VIDEO Două mămici cu bebelușii în cărucior, jignite de cel mai ghiolban sofer de autobuz din Cluj: ,,Ce-ți trebuie, tu?"

Două mame clujence au fost umilite și insultate în mod grobian de un angajat al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Scenele au avut loc sâmbătă după-amiaza, într-un autobuz 31, sub privirile călătorilor indiferenți.  

Cezara, 31 ani, și Rodica, 22 ani, se întorceau de la cumpărături însoțite de cei doi copii în cărucior. Au așteptat autobuzul pe Calea Baciului și când acesta a sosit, șoferul a lăsat doar o mamă să urce, iar celeilalte i-a închis pur și simplu ușa în nas. După ce femeile au vociferat, angajatul CTP a cedat și a deschis ușile pentru ca mămicile să poată urca ambele cărucioare.

Dacă clujencele mai sperau la un minimum de respect din partea angajatului CTP, aveau să constate că s-au înșelat. În loc să își ceară scuze, șoferul a a mârâit un "Ce-ți trebuie, tu?", după ce mamele i-au reproșat atitudinea de mârlan. În replică, femeile au sunat la CTP să facă reclamație.

L-am contactat și noi pe Liviu Neag, șeful CTP,  și l-am întrebat dacă i se pare normal comportamentul șoferului. Însă Liviu Neag s-a ,,încurcat” în proceduri și a evitat un răspuns direct.

,,Avem reclamația? Trebuie să știu ce să cercetez. Orice ar spune ele, eu trebuie să verific. Nu pot să dau o pedeapsă cuiva, fără să verific. Lăsați asta cu părerea. Nu mi se pare normal să îi închidă ușa în nas; în privința atitudinii, dacă a greșit, va fi pedepsit. Dar eu trebuie să fac o procedură în situații din astea”, a declarat șeful CTP.

V-ați confruntat cu situații similare? Vi se pare ok modul în care sunt tratate mamele în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca?

 

Adauga comentariu