Rautacisme

VIDEO Bandă dedicată autobuzelor sau bandă dedicată lui Dorel de la RADP?

Povestea o cunoaștem cu toții. Clujul este sufocat de cele 200.000 de „hârburi” venite din Europa, așa cum le numește însuși primarul Emil Boc.

Astfel, singura alternativă viabilă pentru cetățeni o reprezintă în acest moment „mijloacele alternative de transport” cum ar fi autobuzele. Special pentru aceste minuni ale naturii, primăria Cluj-Napoca a gândit un sistem de benzi dedicate mijloacelor de transport în comun. Bulevardul Nicolae Titulescu este exemplul cel mai des pomenit de oficialități atunci când vor să se laude cu ideea lor genială. 

„Avem 2,9 kilometri de banda dedicată. Traseul din Gheorgheni până în centru se făcea în 18 minute, iar acum timpul s-a înjumătățit, se ajunge în doar 9 minute”, e poezia repetată peste tot de către edil. 

Doar că, benzile nu sunt chiar atât de dedicate pe cât și-ar dori autoritățile. Pe lângă faptul că de multe ori autobuzele sau troleibuzele sunt încurcate de bicicliști, există și alte situații enervante pentru cei care se grăbesc să ajungă undeva. 

Mai nou, benzile „dedicate” în teorie autobuzelor sunt ocupate ocazional de celebrii Dorei de la RADP. Călare pe un bolid de 2 cai putere, cu o viteză amețitoare de 0.5 kilometri la oră, în amiaza mare la 34 de grade, Dorel își vedea de treabă și „spăla” strada. Noroc că în Ardeal oamenii au răbdare și timpul se scurge altfel, mai molcom. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *