Viceprimarul Tarcea se contrazice în declarații cu primarul Boc în privința rezilierii contractului cu firma care întârzie reabilitarea Turnului Pompierilor

Primarul Emil Boc a anunțat ieri, 2 septembrie, rezilierea contractului cu firma care întârzie reabilitarea Turnului Pompierilor.

„Deja avem niște firme, le-am anunțat: și cea de la Turnul Pompierilor... li s-a prelungit de anul trecut până în mai 2021, trebuiau să termine. Din mai 2021 deja sunt în întârziere, am dispus reziliere. Punct! Și să îi punem pe lista rușinii, să nu mai aibă ce căuta în Cluj-Napoca!”, a declarat edilul liberal, la un post de radio local.

Astăzi, tot la un post de radio local, viceprimarul Dan Tarcea și-a contrazis șeful din Primărie. Întrebat  când se va termina Turnul Pompierilor, viceprimarul Dan Tarcea a declarat:

„E o situație la care nu ne-am așteptat, i-am notificat pe cei care fac lucrările că dacă nu vor finaliza la timp, vom rezilia contractul. Mai sunt undeva cred că 10% din lucrări, dar merge foarte greu această companie și nu reușește să mențină ritmul și vă dați seama că este extrem de frustrant să ai banii în cont, să deții banii și să nu poți să-i plătești, și să dai peste firme care nu-și respectă termenele. Este extrem, extrem de frustrant! Avem și exemple pozitive, de firme care termină în avans, dar, din păcate, mai sunt câteva exemple de genul acesta care nu reușesc să țină ritmul cu ceea ce ne dorim noi și cu ceea ce și-au asumat, până la urmă, la licitație. Pentru că discutăm aici de o licitație publică, discutăm de niște termene asumate. De acolo încolo, nu lucrează colegul meu din Primărie sau nu mă duc eu să dau cu lopata acolo, ci responsabilitatea este a firmei. Noi avem responsabilitatea să punem la dispoziție banii, ceea ce o facem, nu sunt întârzieri la plăți, Primăria municipiului Cluj-Napoca nu are o problemă din acest punct de vedere și eu provenind din mediul privat, eu m-aș fi bucurat foarte tare să am un asemenea partener, de la care să nu am probleme cu banii și să mă pot mobiliza astfel încât să am și o predictibilitate.”

Întrebat, totuși, ce se întâmplă mai departe cu Turnul Pompierilor, viceprimarul a declarat:

„În condițiile în care eu totuși sper, având în vedere că mai avem foarte puțin până la finalizare, sper totuși să se mobilizeze această firmă și să finalizeze lucrările. (...) Eu totuși sper să se mobilizeze, dar dacă nu se vor mobiliza în termenul pe care l-am dat, atunci, sigur, vom rezilia contractul și vom merge mai departe ca să putem finaliza lucrările”, a precizat Dan Tarcea.

Așadar, primarul Boc a declarat că a dispus rezilierea, viceprimarul Tarcea că speră că firma va finaliza lucrările. E fain la Cluj!

Contractul de finanțare a proiectului de reabilitare a Turnului Pompierilor a fost semnat în 13 noiembrie 2018. Suma asigurată de Uniunea Europeană este de 9.293.437,75 lei (91%), iar aportul Primăriei Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar al investiției, este de 922.099,65 lei (9%), pentru un total de 10.215.537,40 lei. Lucrările de până acum au fost executate de firma italiană Research Consorzio Stabile. Cine le va termina se pare că le este neclar chiar și celor care conduc orașul.

Adauga comentariu