Viceprimar din Cluj, rămas fără funcție și cu un credit la CAR. A plătit amenzile oamenilor pe care i-a chemat la tăiat ilegal de lemne

Petru Matiș, fostul viceprimar al comunei clujene Ciucea, a rămas pe drumuri și cu un credit la  Casa de Ajutor Reciproc de 10.000 de lei. Matiș a fost dat afară, după ce consilierii locali s-au supărat pe el și au votat excluderea, nemulțumiți fiind că a făcut  "alianță" cu primarul, Radu Abrudan. Calvarul viceprimarului ghinionist nu se termină aici. Acesta trebuie să plătească ratele unui credit, luat pentru a acoperi valoarea unor procese verbale întocmite pe numele unor localnici, băgați la înaintare într-un dosar de tăieri ilegale de lemne.

Încurcătura în care fostul viceprimar Petru Matiș s-a băgat începe din 2013. Atunci, inspectorii silvici au constatat că la Ciucea s-a defrișat o suprafață mare de pădure, fără acoperire juridică. Șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Cluj-Napoca, Istrate Ștețco cunoaște bine situația dosarelor penale  și a acuzațiilor de fals în înscrisuri. (n.r.procese verbale întocmite pe numele unor oameni care nu au comis vreo faptă împotriva legii)

"Cei de la Ocolul Silvic Huedin au numărat  409 cioate provenite din arbori tăiaţi ilegal. Volumul acestor trunchi de copac s-a stabilit a fi 98,618 m.c., iar valoarea  pagubei de 24.596,43 lei. S-au întocmit 8  procese verbale de constatare a infracţiunii silvice care au fost transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.Tot în această situație s-au întocmit 33 procese verbale de constatare a contravenţiei silvice pentru tăieri ilegale de arbori din Ciucea”, a declarat inspectorul şef al ITRSV, Istrate Steţco.

Ceea ce au constatat inspectorii silvici știu și localnicii din Ciucea. Aceștia ne-au declarat sub protecția anonimatului ca toată operațiunea de defrișare a fost condusă de primarul Radu Abrudan și de viceprimarul Petru Matiș. Localnicii spun că cei doi, împreună cu ajutoare, au tăiat într-o singură zi, cu gandul de a comercializa, peste 200 de arbori.

Petru Matiș, fostul viceprimar din Ciucea se apără. Acesta spune că zona în care s-au făcut defrișările trebuia oricum curățată. Admite însă că a participat la tăierile de arini. De acolo i se trag și necazurile. Treziți din treaba lor de inspectorii silvici, viceprimarul, primarul și șeful de post i-ar fi băgat la înaintare pe oamenii din sat, posesori ai ajutoarelor sociale.

Și așa s-a ajuns la un numar de 33 de amenzi și 8 dosare penale, totul ca să se poată acoperi prejudiciul de peste două miliarde de lei vechi. Întrebat de ce a plătit amenzile oamenilor, fostul viceprimar spune că el i-a chemat pe acei oameni la defrișări și era normal să le acopere cuantumul amenzilor.

"Eu i-am chemat pe acei oameni să vină la curățat de zonă și era normal să le achit eu plata amenzilor. Da, nu neg că am făcut un credit la CAR să poată plăti oamenii amenzile. Sunt peste 10 amenzi plătite de mine, cred. Mai am și acum rate, nu știu exact cât trebuie să mai plătesc", a declarat pentru Ziar de Cluj, Petru Matiș.

Întrebat de ce nu a plătit toate amenzile, fostul viceprimar spune că: "am plătit doar amenzile oamenilor  pe care eu i-am chemat la ajutor".
În prezent dosarele se află în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin. Urmează ca la finalul cercetărilor să fie chemate toate părțile implicate în fața instanței.

Lemnele provenite din defrișările cu semn de întrebare sunt și acum abandonate la intrare în comuna Ciucea.

Adauga comentariu