Vorba unui prieten care a prins, din păcate pentru el, acele vremuri: “În 1945, sovieticii trimiteau români în Siberia. Când nu le ieșeau la număr, mai luau călători din gară”.
Cam în această notă stahanovistă citesc și eu această discuție din interiorul luptei anti-corupție:
“LCK: După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important. Uncheșelu, știți ce-mi doresc, să ”decapați” instituțional în dosarul ăla cu casele ca să ajungem la domnu premier care a semnat contractele alea.”
Eu nu-mi fac, nu mi-am făcut niciodată, iluzii că extrem de mulți dintre procurori (și încă mare parte din Justiția română) s-ar fi schimbat cu ceva față de lichelele servile care erau înainte de 2007, anul aderării, an în care Justiția șiroia de stegulețe roșii. S-au educat procurorii cu ceva în ultimii 10 ani, au devenit mai puțini servili în raport cu cine le dictează ce anume să facă? S-a mutat măcar un steguleț roșu la coșul de gunoi în cei 10 ani care au trecut de la impunerea de către Uniunea Europeană a Mecanismului de Cooperare și Verificare?
În afară de datul la gioale dintre politicieni cu ajutorul “luptei anti-corupție”, care este beneficiul adus României de aceasta? Altceva decât chipul cioplit Monicăi Macovei la care s-au închinat degeaba ani de zile toți cei care au crezut cu adevărat că se dorește o luptă sănătoasă împotriva hoției de partid și de stat, chip înlocuit azi cu cel al Laurei Codruța Kovesi. Câți bani din prejudicii s-au recuperat? Că-n rest, stegulețele roșii sunt la locul lor, neclintite.
Ce ușor uită românii cine le sunt indivizii pe care-i creditează cu toată speranța lor! Cum șterg ei cu buretele nemerniciile altora, numai că aceștia le iau gâții celor pe care-i urăsc mai mult la momentul dat! Băsescu, din nemernicul care era pe vremea Convenției Democratice, a ajuns adulatul mulțimilor timp de 10 ani ca președinte de țară și a eșuat înapoi în țărâna nemerniciei. Sict transit!
Grindeanu e cât pe ce să devină erou național.
Iohannis, parte a puciului eșuat în vara anului 2012, speranța de premier izbăvitor al lui Dan Voiculescu, este adulatul zilei.
Și câte și mai câte alte exemple avem: de oameni iubiți doar că servesc interesului visceral al mulțimilor. De fapt servesc interesului câtorva care știu foarte bine cum să mobilizeze viscerele mulțimilor.
Că-n fond, sunt cu toții o mare și fericită familie.
Iar LCK, fiica tatălui ei, procurorul care i-a fost consilier lui Ion Iliescu în anii ’90, motiv pentru care fiica nu a dat drumul la dosarele Revoluției și Mineriadei, nu face excepție. Da, fraierilor, madama Procuror General al României care răspundea (ce coincidență!) la numele de Laura Codruța Kovesi, a îngropat cât a putut aceste două dosare. De ce n-o blamează nimeni că am ajuns să plătim bani grei prin sentințe ale CEDO? Că ni s-a dat ultimatum să rezolvăm acest dosar și numai în urma acestui utimatum s-a trimis în judecată dosarul Mineriadei din iunie 1990. Dar le mai avem și pe acelea din 1991 și din 1999! Și multe alte mineriade economice și jafuri de miliarde de mărci, dolari, lei, euro (ce se găsea pe-acolo, prin vistierie) pe care le-au suferit bugetele acestei triste Patrii!
Iar LCK se ocupă de dosare tematice “să ajungă la actualul prim ministru”… Dar, doamnă dragă, dosarele care-ți zac în lucru de 3, 4 ani la DNA Cluj, nu “duc” către cine trebuie? S-ar putea să deranjeze oameni de nederanjat?
Vinerea trecută, la NCN, Mihai Seplecan, fostul președinte al CJ Cluj a devoalat în direct un episod din momentul în care îl încurca pe colegul său de partid Alin Tișe (mă rog, și pe alții: Emil Boc, Marius Nicoară…) – atât de tare încât acesta făcea spume pe FB și diligențe furibunde printre colegii de partid pentru îndepăratrea acestuia din PNL.
Era momentul în care trebuia să se ajungă la votul consilierilor județeni prin care Seplecan să fie debarcat de la președinția CJ Cluj, să lase locul unui om de-al lui Tișe capabil să execute, fără să crâcnească, ceea ce i se cerea politic: să nu desființeze RAADPP și să-l lase fără pită și fără posibilitatea de a-și șterge urmele pe Marius Avram, să nu bage în faliment Cluj Arena SA, să binevoiască să-și bată joc de proiectul CMID și să-l lase pe Emil Boc să depoziteze acolo gunoaiele Clujului șamd.
(în paranteză fie spus: capetele de acuzare pentru care a fost dat afară din PNL Mihai Seplecan, le-a îndeplinit ulterior, cu brio, Alin Tișe în mandatul său de președinte al CJ Cluj: schimbarea RAADPP în Direcție, falimentul Cluj Arena SA, separarea funcției de președinte al CA de la Aeroport de cea de director, însușirea denunțurilor penale făcute pe lucrările de la CMID și pe închiderea rampelor de gunoi din județ șamd.)
Fără votul consilierilor județeni ai PSD Cluj nu se întâmpla nimic. Așa că Mihai Seplecan a negociat. Că oricum îl curta Gabriel Oprea să intre în UNPR, s-a dus la București la cabinetul acestuia de prim-vice priministru. Iar Oprea a pus mâna pe telefon și, vorba lui Seplecan: “pe cine credzi că a sunat. Două persoane din Cluj și atât”?
Mai întâi pe Ioan Rus căruia i-a explicat ce și cum cu „cu băiatul acesta al nostru care trece la UNPR”. “Apoi pe Gheorghe Vușcan, prefectul apolitic al Clujului. Căruia i-a spus: auzi, bă, mâine îl suni pe Mihai Seplecan. Tu îl suni, nu el pe tine, ai înțeles? De mi-era mie rușine cum îi vorbea lui, om în vârstă, despre mine și ce trebuie să facă pentru mine și cum acesta zicea: am înțeles, da, să trăiți, nu se pune problema!”…
Și exact așa s-a întâmplat. Vușcan l-a sunat pe Seplecan care, apoi, s-a întâlnit cu Ioan Rusm, care i-a trasat lui Remus Lăpușan ce și cum. Și nu s-a „întrunit” votul necesar schimbării.
S-a „întrunit” abia după ce Gabriel Oprea a avut accidentul “Gigină” și a început să fie luat la purecat de către procurorii DNA. Nu știu cu ce greșise „sistemului” Oprea, dar acesta l-a executat. Nici nu mă mai interesează dacă a fost pe drept sau nedrept, ci că prea târziu. De mai bine de zece ani acest om a împărțit acatiste de putere și doctorate, ca să zic așa. Iar dacă mă iau după declarațiile lui Emil Boc, făcute săptămâna trecută în fața Comisiei șparlamentare despre furgăselile electorale din 2009, Gabriel Oprea a fost un „ministru performant şi, în baza acestui lucru, l-am apreciat. Şi-a respectat cuvântul dat, şi-a dus la îndeplinire mandatul”.
“Vezi cum funcționează sistemul”, m-a întrebat Seplecan – “când nu mai ești de folos și nu mai răspunzi comenzii politice, ești aruncat ca o izmană. Când nu mai ai pe nimeni în spate, ești executat”.
Seplecan a fost dat jos cu ajutorul voturilor consilierilor județeni ai PSD Cluj, aceleași voturi care îi fuseseră favorabile cu o lună în urmă.
Dar rămâne fără nici un răspuns întrebarea: de ce nici Laura Codruța Kovesi și nici subordonata acesteia de la structura teritorială a DNA Cluj nu au acceptat niciodată să se întâlnească cu Seplecan (deși au fost 3 solicitări scrise și trimise instituțional) să discute plângerile penale făcute de acesta cu privire la investițiile defectuase ale CJ Cluj? La fel și întrebarea: de ce plângeri penale care semnalau abuzuri și furturi de milioane de euro nu au fost o miză în lupta anti-corupție în care cu atâta bravură s-a implicat DNA alături de SRI?