Vera Brătfălean, actriță la Teatrul „Aureliu Manea” Turda: „Teatrul e un monstru, de fapt un monstru frumos, roz!”

Vera Brătfălean face parte din noua generație de actori, o generație de proaspăt absolvenți, ce trăiesc febril dorința de afirmare, conștienți de munca imensă pe care o presupune calea spre consacrare  - amânată uneori de dificultatea găsirii unui loc de muncă în domeniul scenic. Vera e actriță la Teatrul „Aureliu Manea” Turda, unde e distribuită mai mult în piese pentru copii, și speră ca în următorii ani să își înființeze propria companie teatrală, unde să poată juca teatrul de care s-a îndrăgostit încă din copilărie. 

O artistă înnăscută

De  mică, Vera a fost fascinată de filmele românești cu Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică și Gina Patrichi, și așa a început să își dorească să devină la rândul ei actriță. Nu a stat prea mult pe gânduri, și a început să joace prin casă, unde improviza diverse scenete, punându-i pe părinți să plătească pentru a intra la spectacol. Împreună cu fratele ei, făcea și regie, și film, pentru că talentul nu așteaptă vârsta, pentru confirmare:

„Aveam un aparat foto, care mai și filma – mult spus, filma – și știu că am făcut și un filmuleț, Zânele, în care eu eram toate zânele. Eram vreo șapte zâne și fratele meu se pierdea în mașina timpului, care era un cearșaf. M-am dus atunci într-o tabără și nu știu cum a ajuns filmulețul ăla de l-a văzut toată tabăra, și apoi toată școala – eram în clasa a șasea, a șaptea.”

„Dacă nu era Elena Ivanca, nu aș fi dat la teatru niciodată”

Fiindcă deja era o „profesionistă” a teatrului de apartament, câștigând bani de la părinții ei  - spectatori, și mai era în plus și actriță de film, urmărită de o școală întreagă, următorul pas al Verei Brătfălean a fost, în mod firesc, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, secția de teatru, unde a avut șansa de a învăța din tainele teatrale la clasa iubitei actrițe, Elena Ivanca:

„Am terminat la clasa Elenei Ivanca, cu care am avut un mare noroc. Cred că dacă nu era Elena Ivanca, nu aș fi dat la teatru niciodată. M-a ajutat foarte mult, și de la ea am învățat enorm de multe. Am avut noroc cu profesori foarte buni, de la care învățai și fără să vrei să înveți, numai îți dădeai seama că înveți, și e foarte important să ai profesori foarte  buni, în meseria asta.”

O meserie foarte grea, ce necesită antrenament continuu

După absolvirea liceului, Vera a mers mai departe la Teatru, o decizie pe care a luat-o însă după îndelungi frământări, tânăra actriță având mereu emoții foarte mari înainte de a intra pe scenă. A terminat la clasa lui Filip Odangiu și Sinko Ferenc, pe care îi consideră niște profesori „absolut incredibili”, dar frământările au urmărit-o și pe parcursul anilor de facultate:

„Trebuie să recunosc că după primul an de facultate, de fapt pe la jumătatea anului II, am vrut să mă las, pentru că e foarte greu, e o meserie foarte grea, ce necesită antrenament continuu, care te solicită continuu, la care trebuie să te gândești tot timpul, și care nu îți dă aproape deloc timp de viață personală. 

Fiind ieșită acum de curând de pe băncile facultății, trebuie să muncesc foarte mult, și încă îmi e foarte greu să fac așa un echilibru între viața mea personală și teatru, dar mă străduiesc. Îmi ocupă timpul faptul că mă gândesc în continuu la personaj, ce ar trebui să îi mai adaug, cum ar trebui să îl cheme - dacă nu are un nume, ce gesturi are, plus studiul de caz, filme, cărți.”

Actriță în spectacole pentru copii

După terminarea facultății, Vera s-a înscris la masterat, și a devenit și actriță la Teatrul „Aureliu Manea” din Turda. Mai lucrează ca animator-actor la o firmă de petreceri pentru copii, Golden Party. Imediat după absolvire, panicată de lipsa de activitate, a mai lucrat timp de două luni, ca și clovn în parc, tot la o firmă de petreceri:

„M-am panicat, pentru că lucram foarte mult în facultate și în liceu. Eram toată ziua la școală, învățam texte, citeam, repetam în continuu cu oameni, fără oameni, și făcând chestia asta 7 ani în continuu  (eu și la liceu făceam chestia asta, de la 8 dimineața, până la 6-7 seara), m-am panicat, pentru că am terminat și efectiv nu mai aveam ce repeta, nu mai aveam nici oamenii lângă mine, cu care să repet, eram așa, eu, cu niște texte în mână, și parcă pur și simplu mi se ștersese din cap tot ce am învățat.”

La Teatrul „Aureliu Manea” din Turda, Vera a reușit în urma unui concurs, unde au fost 14 candidați pe 6 locuri. Acum la Turda joacă în spectacole pentru copii, care au inspirat-o și pentru lucrarea de disertație de la masterat:

„Vreau să fac o disertație pe psihologia copilului, modul de receptare al copilului și educația prin teatru, cu diferențe între copilul crescut în mediul urban și cel rural, și cât de important e să îi educi de mici în teatru, pentru că eu îi văd, copiii din ziua de astăzi nu au atenție, nu au răbdare. Vorbim de niște copii care urmează să crească și care trebuie educați ca atunci când merg la teatru să își închidă telefoanele, să nu urle.

E o diferență foarte mare între copiii ăștia care cresc la oraș și ceilalți. Mai mergem cu Teatrul din Turda în deplasări în orășele de-astea care nu mai au nimic, decât o amărâtă de casă de cultură, și copiii ăia sunt atât de cuminți! Nu răspund neîntrebați, ridică mâna ca să îți dea răspunsul, dacă îi întrebi ceva... cred că, neavând posibilitatea să meargă tot timpul, sunt foarte pasionați când mergem la ei cu piese.

Spectacolele astea trebuie să fie cu cântece, cu dans, cu fum, cu artificii, că altfel se plictisesc, și după o jumătate de oră, nu mai au răbdare. Acum am lucrat la «Fata moșului și fata babei», și am avut spectacol, și copiii trăiau povestea... ei țin cu toate personajele, nu vor să moară nimeni!”

Vera nu doar interpretează texte, ci le și scrie, și vede teatrul ca pe un monstru frumos

Vera  Brătfălean nu doar interpretează, ci și scrie povești, poezii și texte dramatice; a scris și textul propriului one-woman show. Încă de pe clasa a XII-a a încercat să intre într-un grup de dramaturgie, ce ținea de Uniunea Scriitorilor. A renunțat însă, pentru că scriitorii s-au dovedit analfabeți într-ale poeticii:

„Am ajuns aici undeva la un cenaclu, și era plin absolut de poeți din-ăștia cu suflet, și am citit o poezie, și mi-au zis că nu e poezie, că nu are rimă.”

Cenacliștii cu suflet, dar fără știință de poezie, nu au apreciat-o, însă Vera citește, descoperă și apreciază, chiar reciclează scriitorii români contemporani. A descoperit o carte a scriitoarei-regizor, Chris Simion, întâmplător, lângă un coș de gunoi, și după primele două pagini nu a mai lăsat-o din mână. Și, fiindcă nimic nu e întâmplător, la o săptămână și jumătate după, scriitoarea avea lansare de carte la Turda, și așa Vera a cunoscut-o și i-a cumpărat toate volumele.

Actrița e o mare fană a literaturii ruse, Tolstoi fiind un autor care a ajutat-o chiar să continue pe drumul său, în teatru:

„Tolstoi mă ajută de fiecare dată când sunt deprimată. Am citit toate romanele lui, și mă face, așa, să mă gândesc că merită să trăiești. Tolstoi m-a influențat chiar și în faptul că am continuat cu teatrul. Asta e o meserie de care trebuie să te bucuri, e o meserie în care chiar trebuie să crezi. Teatrul e un monstru, de fapt, așa, un monstru frumos, roz! Nu regret că am ales să fac asta și sper să nu regret niciodată.”

„Mă gândesc serios, peste vreo 5-6 ani să îmi fac și eu o companie de teatru”

Vera Brătfălean e o persoană optimistă și impulsivă, creativă și descurcăreață, o activistă cu dragoste față de animale, de oameni, și cu credință în propriu-i destin teatral, și în Dumnezeu:

„Cred în Dumnezeu. Îmi place să cred că trebuie să trăim, să ne iubim, și să ne bucurăm. Am doi motani, iubesc animalele și sunt activistă, îmi place să fac voluntariat. Sunt pe toate grupurile de Facebook și cam strâng toate animalele la mine acasă. Acum am un motan al meu, Piotr, și unul al fratelui meu, și am mai luat un câine, căruia încerc să îi găsesc o familie adoptivă.”

Planurile de viitor ale tinerei artiste de 23 de ani presupun foarte multă muncă, teatru, film, și chiar o companie teatrală proprie:

„Pe viitor mă gândesc să rămân în continuare să mă lupt, să muncesc foarte mult, și mă tentează, aș vrea un film. Să muncesc, cam ăsta e planul meu de viitor – să muncesc cât de mult în domeniu și să învăț cât mai multe.

Mă gândesc serios, peste vreo 5-6 ani, să îmi fac și eu o companie de teatru. Până atunci poate o să întâlnesc și oamenii cu care o să fac asta, poate o să strâng și niște bani, și mă gândesc la un moment dat să plec un an în Franța – părinții mei locuiesc acolo – și să muncesc un an-doi, ca să strâng niște bani și să mă întorc.”

„Pot să fac să îmi fie bine și aici, nu trebuie să mă duc dincolo”

Deși viața de artist în România nu e tocmai una ușoară, Vera nu și-ar părăsi țara definitiv, fiind convinsă că își poate construi o viață frumoasă și aici:

„Pot să fac să îmi fie bine și aici, nu trebuie să mă duc dincolo. Dacă la un moment dat nu o să se mai poată, o să plec, dar momentan nu e cazul. Am cam văzut Europa și cu ai mei, locuind acolo în Franța - și ca sistem, și ca tot, nu e o opțiune pentru mine, nu îmi place, nu mă pot integra. Dacă ar fi să mă mut din țară aș alege Germania, Olanda, Danemarca, dar sper să nu fie cazul.

Și, desigur, sper să ajung să văd Moscova. O să ajung. Îmi place foarte mult să călătoresc, și dacă aș fi nevoită să renunț vreodată la teatru, din orice motiv, cred că ce aș face ar fi să călătoresc, ca hipioții.”

Vera Brătfălean e, așadar, o artistă boemă, ce, la fel ca mulți alți tineri actori talentați ai Clujului, are nevoie doar de șansa, de oportunitatea de a munci și străluci pe scenă, indiferent că scena e una instituționalizată, sau neconvențională, independentă. Astfel de artiști au nevoie de șanse, iar Clujul are nevoie de astfel de artiști, pentru că ei dau de fapt culoare și suflet orașului.

foto: Facebook

Comentarii

abcd

15.06.2015 19:22

Tot asa ! Succes mai departe si salutari din Insomnia !

abcd

15.06.2015 19:25

Tot asa! Succes si salutari din Insomnia !

Adauga comentariu