Vasile cel batran si Vasile cel in putere. Prietenia de la capatul saraciei

E frig si e noroi. Gerul se strecoara prin hainele groase pana in miezul oaselor, unde-si face culcus, iar glodul alunecos te izbeste de pamant inainte sa apuci sa realizezi care a fost pasul gresit. In vale nu bate vantul, dar iarba inalta incarcata de stropii de roua rece ca gheata conserva frigul ca intr-un glob. Ei poarta, senini, papuci de casa. S-au trezit inaintea soarelui, cum fac in fiecare dimineata, iar acum il roaga, tremurand, sa iasa dintre nori. 

Vasile si Vasile  

Vasile cel batran nu e lung la vorba. Sta copilareste pe un bolovan, cu mainile impreunate in jurul picioarelor. Din cand in cand, isi ridica privirea blanda si-i completeaza frazele prietenului lui cel mai bun, Vasile. Cel cu care imparte casa si masa, munca si povestile - un cort improvizat, captusit cu nailoane si jaluzele vechi, de lemn, un grilaj de fier pe care astazi vor gati macaroane cu branza, turele de cautat prin gunoaie si amintirile adunate intr-o viata. Intr-o alta viata. 

Vasile cel tanar tremura din toate incheieturile, desi soarele si-a facut mila de el de cateva minute bune. Mainile i se misca aproape spasmatic pe tigara ce si-a rulat-o singur, din tutun umed si un chistoc gasit pe jos. In spate, pe un copac, e sprijinita bicicleta cu care a venit la Cluj de la Bacau. In vara, a pedalat 350 de kilometri in speranta ca aici va gasi o viata mai buna. N-a reusit nici sa se angajeze, nici sa-si gaseasca o casa. A gasit, in schimb, un prieten. 

“Mergem cu randul in oras. Cand cauta el fier si gunoaie, eu stau si am grija de “casa” si invers”, explica barbatul de 43 de ani, in timp ce arata cu mana spre doi saci aproape plini cu doze strivite. In weekend, a fost mai usor, au reusit sa umple unul in mai putin de o zi. Pe cel de-al doilea a reusit sa-l burduseasca cu greu, in patru zile de munca. La sfarsitul saptamanii trecute, pentru 10 kilograme de fier si un kilogram de aluminiu au primit 5 lei si 40 de bani.  

Vasile cel batran a trecut deja de 60 de ani, iar ochii prietenosi tradeaza o liniste stranie. Are puterea sa zambeasca, desi totul lui inseamna nimic pentru cei mai multi. In urma cu 10 ani, si-a pierdut intreaga familie intr-un accident de masina. Sotia lui, baiatul si fata, de 14 si 15 ani, au murit pe loc. Iar el a murit incet, cate putin, in fiecare zi ce s-a scurs de atunci. 

Viata asta e o speranta pentru maine 

Cei doi prieteni locuiesc in valea din dealul Gruii din iulie. Si-au incropit aici o casa si-o camara, din doua corturi vechi, caputusite cu nailon si lemn. Inainte de venirea frigului, “un baiat care a trait asa” le-a adus cateva bucati de polistiren, pe care le-au asezat in cortul in care dorm in fiecare noapte. Iar cand au inceput ploile, si-au imbracat culcusul in saci de gunoi si plase, prinse cu scobitori. In celalalt cort pastreaza toata averea lor: cateva haine si de-ale gurii. 

Eu sunt bucatarul, gatesc chiar bine”, rade Vasile cel tanar, in timp ce desface fermoarul camarii in care le sta ascunsa toata bogatia: cateva pliculete de ceai, un borcan de dulceata, o mana de oua si niste oale aruncate de altii la gunoi.

Ieri n-am gatit, am mancat salam. Astazi o sa fac macaroane cu branza”, spune bucatarul, in timp ce se chinuie sa-si aprinda iar tigara ce se stinge la fiecare doua fumuri trase. 

Ne gandim la mai bine, dar...”, incepe batranul sa vorbeasca, dar se razgandeste repede. O sa fie bine, stie sigur; daca nu acum, la primavara. Pana atunci, s-au gandit deja cum o sa faca fata zapezii ce o sa umple valea careia ei ii spun casa. Mai au nevoie doar de cateva lemne si, poate, o plapuma mai groasa. 

Viata asta e o speranta pentru maine. Poate maine o sa fie mai bine”, spune Vasile cel tanar, in timp ce priveste cerul. Inainte de maine, e, insa, azi. Iar el tremura, in continuare, din toate incheieturile: “Daca nu s-ar mai plimba norii astia”. 

Adauga comentariu