Vasilache şi Mărioara vin la Polus!

Centrul comercial din inima Transilvaniei împreună cu Teatrul de Păpuşi Puck îi invită pe clujeni la spectacolul de teatru Vasilache şi Mărioara. Reprezentaţia realizată în tradiţia teatrului de bâlci, adresată deopotrivă copiilor şi adulţilor, va avea loc duminică, 9 octombrie, în zona de food court a centrului comercial.

Duminica aceasta, Polus Center îi invită pe cei mici, dar şi pe cei mari, la spectacolul de teatru de păpuşi Vasilache şi Mărioara. Spectacolul realizat în tradiţia teatrului de bâlci, este construit din replici dinamice şi permanente conflicte amuzante, inspirate din teatrul popular.

“Personajele sunt adesea necioplite, dar simpatice, acestea fiind versiunile autohtone ale lui Punch şi Judy sau Guignol şi Polchinelle, Petruska sau Vitéz László. Vasilache este personajul care spune întotdeuna lucrurilor pe nume, adesea „fără perdea”, luptând fără teamă cu oricine i-ar sta în cale. Nota de originalitate pentru varianta română a acestui tip de spectacol itinerant e dată de scena în care Vasilache omoară Moartea, un mesaj al tradiţiei nepieritoare a spectacolului itinerant de bâlci.” – au declarat reprezentanţii Teatrului de Păpuşi Puck.

Scenariul este semnat de Mihai Crişan, regia îi aparţine doamnei Varga Ibolya, iar scenografia este realizată de Epaminonda Tiotiu. În distribuţie îi vom regăsi pe Ramona Atănăsoaie, György László, Csortán Márton şi Andra Ştefan.

Evenimentul va avea loc duminică, 9 octombrie, în zona de food court din Polus Center, de la ora 17,00.

 

Adauga comentariu