Editorial

Vampirii din jugulara facturilor românilor

Miercuri, România a înregistrat preţuri record la tranzacţionarea energiei electrice. S-au dat, că oricum se vor recupera banii din buzunarele fraierilor de români, chiar şi 750 lei pe MWh, media fiind de 578,15 lei pe MWh. Este un preț foarte mare, depășind recordul din data de 1 februarie 2017, când a fost de 680 lei pe MWh. Am ajuns să dăm pe curent de două ori mai mult decât dă Ungaria, o ţară care, se ştie, e plină de munţi ca Elveţia şi geme de hidrocentrale pe lacul Balaton. Zic băieţii deştepţi din energie că, din cauza secetei, de peste două luni, România a ajuns să fie importator net de energie. Că s-a prăbuşit producţia internă de apă în lacurile de acumulare şi în baraje.

Salut, sunt Victor Lungu şi azi vă demonstrez că din apă – dacă plouă, se face curent ieftin (și, mă rog, inundații – dar din acestea câștigă alții, este o altă poveste, pentru altă dată). Chestia cu făcutul curentului ieftin din apă de ploaie, o știu bine băieții care căpușează producţia de energie din România. Care, atunci când își fac calculele nu includ în bilanț valoarea mare a investiției inițiale și nici profitul enorm pe care aceasta ar fi trebuit să-l aducă după amortizare. Cât pierde Statul român? Între 500 și 600 de milioane de euro pe an – în funcție de cât plouă. În rest, în funcţie de cât se mai fac că plouă organele abilitate ale statului, pierd românii la factură.

Dar, hai să vă reamintesc cum stă povestea. În fond, în România, orice jaf se face cu scopuri nobile. Deci: în anii ‘70, România s-a împrumutat din greu (oare pe unde credeți că era FMI pe atunci?) pentru investiţii în marile combinate siderurgice, chimice (acelea de care beneficiază și Ioan Niculae), în rafinării sau centrale electrice şi o mare parte din reţeaua de hidrocentrale. Când Ceauşescu, din rațiuni economice doar de el și alți câțiva de pe lângă el știute, a hotărât să plătească datoria externă cu orice preţ, efectele au putut fi măsurate uşor: întuneric, frig, foame. În limbajul contabililor încuiați, planul lui Ceauşescu era „să amortizeze mai rapid mijloacele fixe pentru a trece la surplus operaţional”. Ceauşescu a apucat să ducă până la capăt doar prima parte a planului, amortizarea. De surplusul operațional s-au ocupat, în nume propriu, ceilalți: puţinii care ştiau raţiunea economică exactă. Beneficiarii sunt cunoscuţi în popor drept „băieţi deştepţi”. Și ei chiar sunt mai deştepţi decât se bănuieşte pentru că Hidroelectrica (mă rog, cei care se fac că o conduc) e atât de proastă încât le livrează curent în flux constant (în bandă). Asta, permanent, indiferent dacă mai este apă în lacul de acumulare sau nu – că nu fiecare hidrocentrală este Porțile de Fier II să stea constant pe firul apei și să producă curent în bandă (și nici măcar nu-s termocentrale – numai dacă nu se pune pădurea din jurul lacului pe foc). Hidrocentralele acoperă în general doar vârfurile de consum, dar băieții deștepți, în colaborare cu cei proști, au semnat contracte reciproc avantajoase. Care pun Hidroelectrica să semneaze că dă curent, de exemplu, cu 30 de euro/megawatt, continuu, oră de oră/ceas după ceas. Că plouă, că nu plouă. Când se termină apa din lac, băieții deștepți se uită nervos la cei proști: “domnu’, am contract”! Așa că băieții proști pun mâna pe portofelul Hidroelectricii și se duc la shopping la Termoelectrica de unde cumpără, de alt exemplu, curent cu 60 de euro/megawatt să-l poată onora pe cel de 30 de euro/megawatt. Până la băieții proști de la Hidroelectrica n-au ajuns încă noțiunile capitaliste ca: preţ de piaţă, cerere şi ofertă sau disponibilitate a serviciului. Șpaga nu din mofturi de-astea capitaliste se face/primește/dă. Oricum, din cauza acestei practici, în mai mulţi ani secetoşi Hidroelectrica s-a văzut obligată să cumpere curent scump de la Termoelectrica, pe care l-a vândut ieftin către „băieţii deştepţi”.

Aşa că mai puneţi o sută de lei la factură, acoperiţi-le gaura. Că vine iarna.

Anii de “tranziție” fără de sfârșit ne-au călit: jumătate din an, românii se zgribulesc din cauza climei, cealată din cauza preţurilor. Așa de sărăciți material suntem că am ajuns să sărăcim şi sufletește. Am ajuns de nici măcar Sărbătorile nu stau sub semnul omeniei: în preajma acestora întrebarea nu este ce pui pe masă, ci ce se scumpeşte mai întâi: mâncarea sau gazul și lumina? Când afli răspunsul, îţi stabileşti priorităţile: dai întâietate oului de Paşte, fripturii de Crăciun, sau plăţii facturii la căldură sau la curentul electric. Astfel de dileme nu le au și nu le-au avut însă cei care au pornit pe drumul guvernărilor post-decembriste „săraci şi cinstiţi”, şi s-au întors acasă putrezi şi bogaţi.

Şi, gata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *