Vai de biata Românie: cum își lasă să-i fie uciși copiii și-apoi îi lasă să fie și batjocoriți de către ucigași!

La anul ne vom lamenta, pentru a 30-a oară și la fel de fals și de strident ca și în dățile trecute și numai cât să bifăm acțiunea în agenda publică, că România a schimbat comunismul cu tranziția: o aberație, cu un haos.

Copiii născuți în acele zile, în care România își căuta un drum prin Europa, sunt acum oameni mari. Mulți dintre ei și-au găsit singuri drumul prin Europa, lăsându-și țara în mâinile acelorași hoți, care în urmă cu (imediat) treizeci de ani, s-au cățărat pe trupurile sfârtecate de gloanțele armatei române și au confiscat România.

După “Iepoca de Aur”, Țara a intrat în Epoca Minciunii și Imposturii. Libertatea a fost confiscată și transformată de clasa politică în debandadă. Însăși Revoluția a fost o mare minciună, cum minciună a fost și procesul urmat de execuția Ceaușeștilor. Democrația în România s-a clădit pe fals, dezinformare și un simulacru de proces. Ce putea să urmeze după un așa început?

Ca în fiecare an, în aceste zile se comemorează niște morți despre care prea puțină lume își mai aduce aminte și se sărbătorește o falsă libertate. Libertatea clasei politice de a se fi transformat în noua nomenclatură de Partid și de Stat, libertatea de a-și face de cap cu legile în scopul propriului interes și după bunul lor plac – exact motivele pentru care am fost scoși în stradă acum (imediat) 30 de ani.

Așa că noi să ne comemorăm morții, să vărsăm o lacrimă la mormintele lor și să ne întrebăm – pentru a câta oară? – ce ne-a adus nouă sacrificiul lor…

Iar pe ei, pe politicieni, să-i lăsăm să se bucure de proaspăt câștigata lor libertate de a ieși din pușcării.

Să se bucure de libertatea cu care au vândut la fier vechi fabricile României. De libertatea de a înstrăina resursele minerale și energetice ale țării. De modul în care au fost liberi să spună orice la televiziunile și în ziarele pe care și le-au finanțat din banii publici. De libertatea cu care și-au construit, în atât de puțini ani, averi pe care alții nu le justifică în generații de afaceri – libertatea cu care au sfidat legile și banul public.

În tot acești ani, impostorii care s-au cocoțat pe scaune „înalte” au fost liberi să fure până și banii alocați pentru medicamentele bolnavilor cronici. Au fost liberi să fure și de la copiii săraci și institiuționalizați. Au fost liberi să fure prezentul nostru și viitorul copiilor noștri. De la stânga la dreapta, întreaga clasă politică, mimând opoziția, într-un adevărat (singurul lucru adevărat) perpetuum mobile al minciunii și imposturii, al hoției fără limite, cinice și fără scrupule. Întebați-vă numai atât: câți oameni au murit, lipsiți de tratament sau bani pentru spitalizare, în timp ce politicienii de toate culorile și acronimele stăteau cu ghearele înfipe în bugetul sistemului sanitar?

Răspunsul vă este la îndemână: Datele raportate de către oficialităţi ne arată că, în 2017, au fost 19.607 români care au intrat cu o boală a lor într-un spital din România şi s-au trezit cu infecții nosocomiale. Dintre aceştia, 1.304 au dezvoltat măcar o septicemie. Faţă de 2014, cu 10.630 de cazuri raportate, aproape că s-au dublat cazurile în care românul duce acasă şi, deseori, în mormânt, la supra-ofertă, câte o astfel de infecţie.

În toți acești ani, oamenii cumsecade nu și-au mai găsit locul în zonele unde se iau decizii. Consiliile locale, cele județene, Parlamentul, Guvernul s-au umplut de impostori, mincinoși și hoți. Așa că oamenii cumsecade au cam luat calea bejaniei, sau s-au ascuns în meserii hulite și urâte de către toți neterminații, că li se arată, crud, adevărata față hâdă a nimicniciei în care se scaldă (noi, jurnaliștii, câți mai suntem în meserie, nu boschetarii și infiltrații, suntem cea mai hulită și urâtă categorie profesională; toți ne-ar vrea dispăruți, dar tot la noi vin milogindu-se când cei pe care îi adulau le-o plimbă pe la bot).

Pentru „proștii” plătitori de taxe și impozite, libertatea la care visam în decembrie 1989 s-a transformat în umilință. Umilința de a fi tratați ca cetățeni de mâna a doua în toate țările civilizate din lume. Umilința de a fi ignorați de autorități, de a învăța în scoli insalubre, de a fi tratați în spitale fără medicamente și dotări minime. Umilința de a fi manipulați, mințiți, furați de o clasă politică insalubră care și-a găsit rădăcini în evenimentele din Decembrie 1989.

Revoluția s-a redus la comemorări și parastase.

Trist este că nimeni nu se mai întreabă: „Ce am acum și fără de care nu știu cum am trăit înainte de ’89?”; „Câte din visele de atunci, sau din anii următori, mi s-au implinit?”

Nimeni nu își mai aduce aminte de curaj, libertate, solidaritate și speranță.

Toți zac, paralizați, între lumânările comemorative și luminițele bradului de Crăciun, precum iepurii surprinși între faruri pe câmp. Vai de mama ei de Românie: cum își lasă să-i fie uciși copiii și-apoi îi lasă să fie și batjocoriți de către ucigași!

Adauga comentariu