Vadimizarea PSD. În România nu se mai face politică, ci se practică discursul agresiv care nu rezolvă dificultățile țării

Discursul stângii ar trebui să fie despre inegalități și corectarea aceastora, nu? Ați mai auzit acest discurs venind dinspre Partidul Social Democrat? Vreun oftat cu privire la inegalitățile de dezvoltare dintre regiunile istorice, dintre rural și urban, dintre orașele foarte mici și metropole, dintre salariile celor care mai muncesc la “exploatator” și cei de la stat?

Nu.

Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Chiar dacă au afaceri dubioase numai cu bugetele statului, socialiștii noștri de caviar, măcar au afaceri. Mai mult sau mai puțin corecte, ele există, produc capital, nițică plus valoare. În timp ce, cei mai cunoscuți indivizi, auto-numiți de dreapta, n-au văzut munca decât dintr-o sinecură gras plătită de alții. În primul rând de către cei pe care cică-i reprezintă. Ei sunt mai paraziți ai banului public; în mai mare măsură decât socialiștii de caviar cu afaceri conectate la banul public. Afacerile, cât de bolnave, măcar  generează taxe și impozite. Dar banul primit din salariul într-o sinecură nu produce nimic mai departe. Nimic în afară de palavre.

Revenind, discursul despre inegalitate a fost înlocuit cu cel despre naționalismul gros, patriotismul de sclipici, tradiții prost înțelese și valori inversate prin ecranul tembelizorului.

Ce rost are discursul naționalist-securoid al anilor 80-90 ai secolului trecut într-o lume deschisă, în care se circulă și în care muncesc mai mulți români în afara granițelor țării decât în interior – câți proști să mai prostească acest discurs funariot-vadimist? Ce, socialiștii sunt tâmpiți? Nu văd, nu simt, nu suferă?

Același lucru este valabil și așa-zisei drepte și așa-zișilor inși care cică fac politică de centru. În România nu se mai face politică, ci se practică discursul agresiv care nu rezolvă dificultățile țării.

Nici un partid politic nu mai pare să-și dorească debirocratizarea și modernizarea instituțiilor statului, stat de drept coerent cu legi clare, fără portițe pentru corupție și corupți, o piață de afaceri onestă, fără “comenzi” de la stat, un stat minimal, taxe și impozite clare și un exercițiu bugetar care să nu le permită politicienilor să fie “amabili” să mă împovăreze prin împrumuturi pentru cheltuieli anapoda, împreună cu familia până la generațiile de apoi.

De „dreapta” sau de “stânga”, nimeni nu are nevoie de corupție, de exemplu. Etichetările distrug România. Din cauza faptului că într-un război dus de către indivizi cu discurs agresiv împotriva întregului spectru politic (în mare parte gata culpabilizat prin etichetare), reformarea României pierde.

Așa s-a întâmplat în 1990 („mai bine mort, decât comunist” până am ajuns ca “Rațiu și Câmpeanu să treacă Oceanul”), în 1992 (“Cine-a stat 5 ani la ruși, nu gândește ca și Bush”, de ne-am ales cu un “Președinte pentru liniștea voastră”), în 2000 (“Salvați România! S.O.S. Poporul Român!”, de ne-am ales cu un președinte “Aproape de oameni, împreuna cu ei”), în 2012 (“Reparăm ceea ce s-a stricat”, adică “România bunului simț”) și în 2016 (“Îndrăznește să crezi”).

„Victoriile” “dreptei” din 1996, 2004, 2008 și 2009 nu ar fi fost posibile dacă nu s-ar fi raliat și cei de “stânga” la discursul despre reforme și jsutiție (“restitutio in integrum”, “țepe în Piața Universității”) valabil pentru nucleul dur, dar care în plus conținea și promisiuni despre schimbare și mai bine valabile pentru toți cetățenilor României. Promisiuni realizabile prin vaste programe de stat (care numai de dreapta nu sunt).

Statistic vorbind, cei care vor să audă numai despre un discurs justițiar (“țepe în piețe”), nu sunt mai mulți de 1,5 milioane – și vorbim despre România în care se prezintă la vot minim 4,5 milioane la europarlamentare, minim 7 milioane la parlamentare și minim 9 milioane la prezidențiale, iar cei 1,5 milioane de “justițiari” sunt primii care abandonează votul. Deci este clar că fără un discurs despre bunul trai, despre economie și credibilitatea reformelor economice propuse (arătați-ne banii!), nici o victorie politică nu ar fi fost posibilă.

Discursul despre bani l-a învățat chiar și așa-zisa “stângă” – drept dovadă stau alegerile din 2012 și 2016.

Și-atunci?

Puterea se câștigă prin alegeri, adică prin câți cetățeni se prezintă la vot și din care îi numeri de partea ta pe câți i-ai convins că binele lor personal constă în a pune ștampila pe tine. În binele acesta personal poate fi inclus și soarta statului democratic, și justițiarismul, dar în primul rând este despre “cămașa mai aproape de trup”, discuția despre banii pe care votantul îi duce acasă să pună pâine pe masă. Că cine-i votantul unuia sau altuia este o cu totul altă discuție – este clar că în ultimele scrutine electorale majoritatea acestor votanți au fost de partea tuturor celor care i-au convins că vorbesc despre “mai bine”. Dacă putem vorbi despre traseismul politic, să vorbim și despre traseismul al votanților – migrarea lor către mai binele personal, acum și aici.

Azi vedem că nimeni nu a înțeles nimic. Așa-zisa dreaptă nu a înțeles, din cauză că nu și-a asumat nimic din înfrângere, așa-zisa stângă, n-a priceput nimic din victorie – aceasta zici că i-a luat pe nepregătite, cu liderii încremeniți ca iepurii între farurile Justiției (“nu avem puterea, până nu vom avea pe mână jutiția”).

Sănătos pentru România ar fi ca “stânga” “centrul” și “dreapta” chiar să aplice reforma, cu începere în interiorul partidelor, până se face curățenie generală în structurile de partid, în mentalități și apucături. Apoi să-nceapă să conceapă realități aplicabile despre economie și bani pentru cetățenul român.

Apoi putem să discutăm despre patriotism, valori și tradiție, pe limba adevăratului nostru stămoș: “Ubi bene ibi Patria”.

Au spus-o, răspicat, 4 milioane de români care lucrează peste granițe. E timpul să audă și politicienii.

Adauga comentariu