USR rămâne cu un singur sediu de partid în Cluj

Uniunea Salvați România (USR), filiala județeană Cluj, rămâne fără sediul de pe strada Observatorului, spațiu atribuit spre închiriere în urmă cu aproape trei ani de zile. Consilierii locali vor aproba o nouă locație, drept sediu al formațiunii politice, situată pe str Iuliu Coroianu, spațiu ce a fost deținut până în prezent de partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS). Potrivit Legii nr. 334/2006, republicată, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, un partid politic „poate primi cel mult un sediu pe unitate administrativ-teritorială”.

Fostul sediu al Plus Cluj devine sediu USR

Întrucât cele două formațiuni politice, USR și Plus, au fuzionat prin absorbție, iar Tribunalul București a dispus înscrierea modificărilor statutului și a protocolului de fuziune prin absorbție în Registrul Partidelor Politice, dispunând radierea partidului Plus, Consiliul local Cluj-Napoca urmează să aprobe noul sediu al filialei clujene a USR.

„Prin actul nr 471840//16 08 2021 partidul USR Filiala Cluj și-a precizat opțiunea cu privire la sediul filialei Cluj a USR în sensul că aceasta vizează imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str Iuliu Coroianu nr 11”, se arată în proiectul de hotărâre ce urmează să fie aprobat de consilierii locali în următoarea ședință. 

USR a optat pentru fostul sediu al filialei județene a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS), situat pe str Iuliu Coroianu, motivându-și decizia prin accesibilitatea acestei locații față de fostul sediu de pe str Observatorului.

„Alegem această locație pentru că este mai accesibilă persoanelor care ne vizitează, membrilor, asigură un cadru mai potrivit activităților și evenimentelor pe care dorim să le desfășurăm, dar și pentru că am comunicat deja către AEP acest imobil ca fiind sediul filialei Cluj”, motivează Camelia Sălcudean, președinte USR Plus Cluj, în adresa înaintată administrației locale.


 


Adauga comentariu