Din oras

USAMV Cluj-Napoca se lansează pe piața de băuturi alcoolice

 

 

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca are deja o linie de îmbuteliat alcool, motiv pentru care acum își face un SRL cu ajutorul căruia să comercializeze bere, vin și cidru. În curând vom avea pe piață un fel de USAMV SRL, care va comercializa produsele realizate la stația pilot a Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor. Produsele de fermentație din producția proprie, adică bere, vin și cidru.

Oricum, pentru scopuri didactice, USAMV produce de ani buni berea Student, dar și vinuri. Berea și vinul erau ambalate și etichetate, dar se puneau pe masă la petrecerile universității ori se făceau cadou.

Universitatea mai comercializează, în magazinul propriu, lactate și mezeluri.

„Nu vrem să producem industrial, dar dorim să vindem ceea ce producem, iar pentru asta a fost nevoie să înființăm această societate. Facem bere și vin de calitate și cred că vom avea succes. Produsele noastre lactate și de mezelărie se vând de ceva vreme la magazinul din incinta universității și au mare succes. Dimineața se face rând. În cadrul societății, stundeții vor avea posibilitatea să facă practică, dar îi vom și angaja pe unii dintre ei”, a declarat rectorul Cornel Cătoi.

Rectorul crede că USAMV poate realiza produse inovative în domeniul băuturilor alcoolice, pe care apoi să le vândă unor companii mai mari.

„Vedeți că sunt tot mai multe sortimente de bere, blondă, brună sau arămie, cu diverse arome, și cred că putem să găsim produse de nișă care să trezească interesul unor companii mari. Le vom putea vinde patentul sau vom putea primi o redevență”, a subliniat rectorul Cornel Cătoi.

Societatea va avea ca acționar unic USAMV Cluj și se numește Agronomia Agro Food Innovation SRL. Administratorul firmei este un asistent universitar de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor, Lucian Cuibus. Stația pilot unde sunt realizate băuturile, dar și alte produse ale universității, se află în Mănăștur. Tot acolo se află și un teren, care aparține USAMV, pe care se dorește deschiderea unui magazin. Până de curând, acolo funcționa o spălătorie auto.

Să-i urăm succes Universității clujene care până acum, în materie de imobiliare, a avut numai ghinion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *