In vizor

USAMV Cluj construieşte 750 locuri de cazare pentru studenţi. Unde se va dezvolta noul campus universitar?

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj inteţionează să crească numărul spaţiilor de cazare pentru studenţii săi. Locaţia aleasă de reprezentanţii USAMV este un teren de 3,8 hectare aflat pe teritoriul comunei Floreşti. 
 
Un nou campus universitar este pe cale să se nască în Cluj. USAMV a depus la Primăria Floreşti documentele premergătoare obţinerii avizelor privind ridicarea unei clădiri de 5 etaje cu 750 spaţii de cazare. Viitorul campus va avea nu mai puţin de 5 cămine ceea ce va însemna o creştere a traficului semnificativă în următorii ani. Terenul pe care urmează să fie edificat campusul universitar se află în spatele complexului comercial Metro din comuna Floreşti.
“Avem finanţare certă pentru a ridica o primă clădire cu 375 de încăperi a câte 2 locuri de cazare. Deci vor fi cazaţi 750 de studenţi. Pe lângă această clădire se mai adaugă spaţii tehnice, bibliotecă spaţii de lectură, parcări. Valoarea investiţiei este, din estimările noastre, de 45 de milioane de lei (10 milioane de euro), cu specificaţia că valoarea finală va fi stabilită în urma unei licitaţii pe care o face Compania Naţinală de Investiţii. Am depus actele la Primăria Floreşti şi am obţinut un certificat de urbanism pentru întocmire PUZ. Am făcut partea de documentaţie topgrafică, cadastrală pentru PUZ care va fi gata în câteva zile. Urmează să depunem toată cererea pentru PUZ până în data de 10 septembrie. Pasul următor este licitaţia pe care o va organiza CNI pentru proiectare şi ulterior licitaţia pentru execuţie. Noi sperăm ca în anul universitar 2018-2019 să putem caza primii studenţi acolo. Probabil că nu va fi chiar la începutul anului universitar, sperăm că totul va decurge normal şi nu vor fi contestaţii la licitaţii care să întârzie realizarea investiţiei”, a declarat pentru Ziar de Cluj,  Lucian Naș, angajat în Direcția de fonduri europene a USAMV.

Potrivit solicitărilor de cazare venite din partea studenţilor USAMV pentru anul 2016 au fost satisfăcute 56% dintre cererile de cazare în căminele universităţii. Odată cu construirea celor 750 de locuri de cazare din viitorul campus din Floreşti, 93% dintre solicitările privind cazarea încămin vor fi rezolvate. 
“Avem 5.800 de studenţi în 3 cicluri de studiu din care 389 de străini. La ora actuală USAMV poate caza maxim 1.200 de studenţi cu menţiunea că 56% din cereruri sunt satisfăcute. Nu toţi stundenţii fac cereri pentru că sunt la taxă sau au locuri de cazare. Raportat la numărul de cereri avute în 2016 cam 2.300 de cereri, odată cu construirea celor 750 de locuri am ajunge la 93% grad de cazare pentru studenţii USAMV”, a declarat pentru Ziar de Cluj,  Lucian Naș.

Accesul spre viitorul campus universitar se va face dinspre drumul naţional spre Metro. Potrivit rectorului USAMV Cornel Cătoi pe cele 3,8 hectare vor fi construite, pe lângă spaţiile de cazare şi terenuri de sport şi piscină 
„Punem la dispoziție un teren generos, ca să fie parcări suficiente pentru studenți, dar și spații de agrement, de sport, terenuri de tenis, de fotbal, piscină, să fie un campus frumos, la standarde actuale”, a declarat Cornel Cătoi, rectorul USAMV pentru Ziua de Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *