In vizor

Urmasii lui Tamas de la DGASPC terorizeaza angajatii si copiii institutionalizati

Daniel Tamas s-a asigurat ca tirania si groaza vor continua in centrele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj si dupa numirea sa ca director general al institutiei. Tamas a avut grija sa puna in functii sefi care terorizeaza atat copiii, cat si angajatii DGASPC, spun sursele Ziar de Cluj

Ramona Crisan, despre care Ziar de Cluj a scris ca a castigat postul de sefa Centrului Pinochio pentru copiii cu handicap sever chiar inainte de a sustine examenul, terorizeaza angajatii centrului, spune un angajat, care povesteste ca se simte intimidat si amenintat de aceasta in fiecare zi.

“Ne hartuieste verbal, psihologic, ne intimideaza si ne creeaza disconfort psihic. Daca s-ar purta urat doar cu mine, as intelege, dar se poarta urat cu toata lumea: cu bucatareasa, cu asistentele medicale, cu infirmierele. Nu le injura, dar le hartuieste, le ameninta. Mie mi-e frica”, spune angajatul DGASPC, sub protectia anonimatului.

Acesta mai spune ca, in urma unei vizite din partea psihologului la centrul la care lucreaza, raportul specialistului nu ar fi fost in favoarea protejatei lui Tamas.

“Dupa vizita i-a zis Ramonei ca toata lumea e speriata de ea, ca le inspira frica. Asa ca ea a venit la noi si ne-a luat la suturi: “De ce ati spus asta? Cine v-a sfatuit pe voi sa spuneti asa? Efectiv nu mai stim ce sa facem. Ne temem de ea”, mai spune angajatul DGASPC.

Ziar de Cluj a scris cu o saptamana inainte de sustinerea examenului pentru ocuparea postului de sef la centrul Pinochio ca locul va fi ocupat de Ramona Crisan, dovedind ca la concursurile pentru  ocuparea de posturi de conducere in cadrul Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Cluj castiga „cine trebuie”. Numele proaspetei sefe, Ramona Crisan, era cunoscut de saptamani bune, iar intreaga evaluare a fost, de fapt, doar o mascarada afisata „de ochii lumii”.

sursa foto: ziuadecj.realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *