Urgența sanitară, pe ardeleneasca veche

Urgența și drama teribilă, anunțate de președintele Iohannis, după încheierea unui sezon estival în care toți s-au dat în bărci, pe la munte, pe la mare, la festivaluri (susținute de autoritățile locale și centrale) cu zeci de mii de participanți fără mască, urgența sanitară de acest tip mi-a trezit în minte o întâmplare personală, de la Cluj.

După un accident de mașină, soldat cu un traumatism facial major, internat la clinica medicală de profil fiind, după vreo două zile mi-a venit rândul la operație. Nu știu exact de ce intervenția a fost amânată atâta timp, dar, în a treia zi de internare, dimineața devreme, medicul i-a cerut asistentei analizele medicale de sânge. „Nu le are, nu i s-au făcut!”, i-a răspuns asistenta. „De ce nu le are? Intră în operație. Faceți-i-le acuma, urgent!”, i-a replicat medicul. „Mda, urgent... după 3 zile...”, a bombănit asistenta.

Asta este urgența, pe ardeleneasca veche. După ce pacientul este fezandat încet, molcom, după ce este lăsat să se perpelească ușor, lent, atâta cât „e bine și-așa” o permite, cât timp pentru el „e și mâine o zi”, în al treisprezecelea ceas, când „nu se mai poate așa”, „moare acum”, pacientul e tratat „de urgență”, pompieristic, cu măsuri drastice, grăbite, care „taie în carne vie” și lasă loc de erori, fiindcă „graba strică treaba”.

Luna trecută, la Cluj petreceam de mama focului pe muzică electronică. Și nu numai la Cluj. Marile orașe din țară erau toate numai un festival. Luna asta, urgența sanitară s-a ivit parcă de nicăieri, s-a insinuat abscons, neștiută până acum de nimeni, ne-a luat pe neașteptate, pe nepregătite, direct cu sute de morți și zeci de mii de infectați.

Așa că e nevoie, spun unii, de stare de urgență. Doar cum să tratăm urgența cu alertă, nu? Nu se poate așa ceva! „Măsuri clare, restrictive” vrea președintele Iohannis, considerând că sunt „singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”. „Măsuri urgente”, aplicate fără amânări, mai solicită Klaus de la Sibiu, pe ardeleneasca veche, fără să vadă cealaltă „dramă națională de proporții teribile”, pe care noile măsuri restrictive pandemice ar putea-o transforma într-o tragedie. (Pentru cei care nu cunosc diferența de gen, dintr-o dramă mai poți ieși cu capul înainte, dar, după o tragedie, înainte îți ies picioarele.)

Drama națională de proporții teribile, care este resimțită deja, de toți românii, bolnavi și sănătoși, este cea economică. Ea este determinată și de contextul internațional, pandemic, dar, mai ales, de contextul național, de haosul instaurat urgent prin măsurile fără cap și coadă luate de autoritățile cu geacă de piele ale statului, din martie 2020 până în prezent. Închidem tot, apoi deschidem tot, transformăm țara într-o imensă paranghelie, apoi iar blocăm total sau parțial mediul de business. Pacienților cronici le este îngreunat sau amânat accesul la serviciile medicale, dar festivalierilor cronici le este facilitată distracția. Iar nota de plată vine, executorie: litrul de benzină ajunge la prețul unei beri la Untold, iar factura de gaze pe o lună la prețul unui abonament pentru 4 zile de festival. Mâncarea devine un lux, iar românii strâng cureaua, cu pantalonii-n vine.

Noi măsuri restrictive fără cap, fără coerență, riscă să transforme drama economiei românești într-o tragedie. Pacientul poate va supraviețui, dar apoi va muri de foame.

Măsurile erau necesare din vară, pentru că e mai ușor să previi, decât să tratezi. Dar nu s-au luat. Și așa, pe ardeleneasca veche, ajungem iar la pompieristica apă de ploaie politicianistă care stinge focul după ce a ars toată casa. Din „acest coșmar”, după cum a fost definit de Iohannis, riscăm să ne trezim numai peste câțiva ani, când virusul se va stinge de la sine putere, fiindcă nimic nu e veșnic pe lumea asta. În urma lui va lăsa însă, după cum ar spune Brâncuși, un popor „și mai sărac și mai prost decât l-a găsit”.

Adauga comentariu