Focus

UPDATE: Protestul UBB față de repartizarea locurilor bugetate pentru Admiterea 2018

UPDATE: Universitatea Babeș-Bolyai a făcut publică, recent, poziția oficială în privința reducerii numărului de locuri bugetate pentru toate cele trei nivele de studiu, prin care este afectată calitatea cercetării științifice. Redăm conținutul Comunicatului de Presă al UBB în integralitate:

„Universitatea Babeș-Bolyai a avut în ultimii 5 ani o creștere semnificativă a numărului de candidați. Calitatea procesului educativ și a cercetării științifice din cadrul universității noastre ne situează în topul universităților din România. În ciuda acestui fapt, observăm că Ministerul Educației Naționale a alocat universității noastre pentru anul universitar 2018-2019 un număr de locuri bugetate mult mai mic față de anii anteriori. Astfel, a scăzut cu 29 numărul de locuri la licență, 200 numărul de locuri la masterat și cu 48 la doctorat față de anul universitar 2017-2018”, precizează conducerea UBB, declarându-se nemulțumită de scăderea numărului de locuri bugetate la cele mai prestigioase universități din România, precizând că aceasta reprezintă o grea lovitură dată tocmai acelor universități care depun eforturi susținute pentru a crește calitatea procesului educativ și a cercetării.
 
Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai sunt deciși să conteste decizia Ministerului Educației Naționale și să protesteze împotriva acesteia până când solicitările vor fi soluționate”.

 

Astfel, conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.

Solicitarea vine în contextul scăderii numărului de locuri bugetate repartizate de Ministerul Educației Naționale pentru admiterea din acest an, în ciuda rezultatelor foarte bune obținute de UBB pe plan intern și internațional.

––––––––––––––––––––

Universitățile care au criticat în repetate rânduri derapajele și amatorismul Ministerului Educației – mai ales nominalizarea lui Valentin ″Pamblică″ Popa la șefia acestui minister sau altfel spus, integritatea academică a fostului rector de la Universitatea ″Ștefan cel Mare″ din Suceava – vor beneficia de locuri bugetate mai puține din septembire 2018. Universitatea ″Babeș-Bolyai″ este, de asemenea, dezavantajată, fiindu-i redus considerabil numărul de locuri pentru nivelele de licență, masterat și doctorat. Astfel, cercetarea nu pare a fi o prioritate pentru Ministerul Educației, implicit, pentru Guvernul PSD-ALDE.

Toate universitățile din Consorțiul Universitaria, care a criticat adesea derapajele guvernelor PSD în politica educațională, vor primi din septembrie mai puțini bani de la stat pentru licență. Dintr-un total de 56 de universități de stat, sunt penalizate la buget doar 8: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, ASE, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara (membrele consorțiului), precum și SNSPA, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul din București – care își înjumătățește numărul de locuri în anul I, și Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă din Brașov.

Prorectorul UBB, Anna Soós, a declarat cu privire la această măsură arbitrară a Ministerului Educației, următoarele: 

Universitatea ″Babeș-Bolyai″ a fost dezavantajată din mai multe puncte de vedere. Avem o reducere și a numărului de locuri bugetate de la nivel licență, dar mai ales la masterat și doctorat. La masterat avem o reducere de 200 de locuri, iar la doctorat cu 48 de locuri. Este inadmisibil ca universitățile care se află în topul fiecărui QS University Rankings din România și din topurile internaționale, să primească locuri mai puține, iar universitățile care nu apar în nici un ranking să fie avantajate și să primească locuri în plus.

Masteratul și doctoratul sunt nivele de studiu unde studenții se pregătesc pentru cercetare. Dacă universitățile din top în cercetare nu primesc aceste locuri, atunci, probabil Ministerul nu are nevoie de cercetători de top″.

Conform Annei Soós, UBB pregătește ″o poziție foarte hotărâtă″, dar în special, răspunsul la această măsură va veni din partea Consorțiului Universitaria, deoarece toate universitățile care fac parte din acest for, au fost dezavantajate. 

Reamintim că Ministerul Educației a publicat repartiția preliminară a granturilor pentru studii universitare de licență (adică a numărului de locuri în anul I la locurile bugetate) organizate la forma de învățământ cu frecvență, finanțate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 – 2019.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va avea cu 29 de locuri mai puțin ca anul trecut pentru nivel licență, dintr-un total de 4.790 de locuri. În timp ce Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, al cărui rector suspendat este actualul ministru al Educației, Valentin Popa, câștigă 47 de locuri față de anul trecut, astfel că din septembrie va avea bugetate de la stat 1.170 de locuri pentru anul I de licență.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *