Justitie

UPDATE: Marcu Lingurar, "Şmecheraşul de Apahida", reţinut de poliţişti. Tânărul are TREI capete de acuzare!

UPDATE: Faţă de tânãrul de 29 de ani, Marcu Lingurar,  poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea perioadei, acesta să fie prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive, in cauza efectuandu-se cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, refuz sau sustragere de la prelevarea de monstre biologice si distrugere, fapte prevazute si pedepsite de Codul penal.

 

Toate echipajele de poliţie din Cluj-Napoca au fost alertate astăzi pentru a interveni într-o misiune ruptă din filmele americane. Marcu Lingurar, şmecheraşul de Apahida, s-a urcat astăzi la volanul unui BMW cu numere de Suceava, fără a deţine permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Martorii au alertat autorităţile care l-au surprins în trafic pe Lingurar şi l-au somat să oprească. Tânărul de 29 de ani a continuat să gonească prin oraş cu viteză şi o coadă de autospeciale de poliţie. 

La nivelul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au fost alertate toate echipajele de poliţie, iar Lingurar a fost prins într-un final pe strada Soporului, pierzând controlul autovehiculului şi oprindu-se într-un şanţ de dimensiuni mari. 

 

 

Şmecheraşul de Apahida, client al autorităţilor

În 2015, Marcu Lingurar era dat în urmărire locală de către cei de la IPJ Cluj pentru furturi din locuinţe. Acesta era depistat la volanul unui autovehicul, marca Rover, iar în momentul în care poliţiştii au vrut să îl captureze a avut loc un episod similar cu cel de azi. Atât el cât şi ceilalţi doi pasageri din maşina respectivă au încercat să fugă de autorităţi. Nici atunci nu poseda permis de conducere. Trei ani mai târziu, şmecheraşul de Apahida a fost reţinut pentru alte infracţiuni rutiere. 

Potrivit surselor Ziar de Cluj, Lingurar ar fi fost condamnat şi pentru infracţiuni legate de traficul de minori. Mai mult, surse din cadrul IPJ Cluj susţin că tânărul are probleme grave de comportament şi că pe baza conflictelor anterioare avute cu autorităţile a vrut „să îşi bată joc de poliţişti”. 

„Conform primelor informatii, la data de 26 ianuarie a.c., in jurul orei 15, politistii din cadrul Politiei Municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati despre faptul ca, pe raza Cartierului Buna Ziua, din Cluj-Napoca, un participant la trafic conduce haotic. 

Au fost anuntate toate echipajele de pe raza Municipiului Cluj-Napoca, respectivul conducator auto fiind ulterior oprit de catre politisti. 
Conducatorul auto este un tanar, in varsta de 29 de ani, din comuna Apahida, judetul Cluj. 
Cel in cauza nu a oprit la semnalele regulamentare ale politistilor, avariind doua autospeciale ale Politiei dispuse in vederea unui blocaj in trafic al respectivului autoturism si alte doua autovehicule civile. S-a facut uz de arma de catre un politist aflat in misiune in plan vertical si asupra autovehiculului urmarit, iar pe strada Soporului, autovehiculul condus de tanarul de 29 de ani a derapat, iesind de pe partea carosabila. Cel in cauza a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand o concentratie de peste 0.40 mg/l alcool in aerul pur expirat.
La momentul opririi, barbatul se afla singur in masina.
In urma verificarilor efectuate de catre politisti s-a stabilit faptul ca acesta nu detine permis de conducere.
Nu s-au inregistrat victime omenesti”, arată reprezentanţii IPJ Cluj. 

Marcu Lingurar s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Rămâne de văzut cine era proprietarul de drept al BMW-ului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *