Unul dintre proxeneții săltați în dosarul Pești la Dej își află mâine sentința, după ce și-a recunoscut faptele

Tribunalul Cluj anunță pronunțarea sentinței în dosarul în care a fost trimis în judecată dejanul Călin Man, unul dintre proxeneții săltați anul trecut în dosarul Pești la Dej, care a recunoscut în instanță că a încercat să dea șpagă ca să scape de acuzații. 

Călin Man a fost arestat preventiv în tomna anului trecut, după ce procuorii de la DNA Cluj au administrat un probatoriu conform căruia Man a încercat să mituiască un ofițer judicar și pe procuorul de caz din dosarul de proxenetism de la DEJ. Bărbatul a mers pe procedura simplificată, recunoscând faptele din rechizitoriul DNA. 

Tribunalul Cluj pronunță mâine prima sentință în acest dosar, în vreme ce dosarul de proxenetism încă se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, fără a exista un rechizitoriu final. 

 

Adauga comentariu