Din oras

Untold Festival, Tomorrowland-ul Clujului

Untold Festival, anuntat drept evenimentul principal al Capitalei Europene a Tineretului 2015 si care isi propune sa adune peste 300.000 de participanti in cele patru zile de festival, a prezentat astazi “Povestea nespusa”. Sub sloganul “Romanian Fairy Tales Take Over Cluj-Napoca”, conceptul se centreaza in jurul unor tipologii de personaje, de la Balaurul cu Trei Capete, Praslea cel Voinic sau Ileana Cosanzeana. Din aceasta perspectiva, conceptul festivalului seamana izbitor de mult cu cel al deja consacratului festival de muzica electronica Tomorrowland, din Belgia. Chiar si line-up-ul anuntat pana acum, dintre care Avicii, David Guetta, Patrice sau ATB, are similitudini cu cel al festivalului de muzica electronica amintit. Cu un buget estimat de 4,5 milioane de euro, Untold Festival se doreste a fi un “Tomorrowland” al Clujului, dar un festival care sa acapareze intreg orasul, prin cele zece scene care vor fi amplasate in zona Cluj Arena – Parcul Central – Piata Unirii.

Untold Festival va avea un buget estimat de 4,5 milioane de euro, din care 10% este finantare publica. Restul sumei  va fi asigurata din vanzarea biletelor si din sponsorizari. Banca Transilvania este primul mare sponsor anuntat astazi de echipa evenimentului.

“Suntem in discutii cu parteneri din mai multe industrii, cea a tigarilor, a berii, a spirtoaselor, a telecomunicatiilor”, a declarat Bogdan Buta, director general al festivalului.

De asemenea, doua treimi din buget va fi asigurat din vanzarea biletelor. Organizatorii spun ca pana acum s-au vandut 23.000 de abonamente, dintre care 25% in Cluj-Napoca si 3% publicului din strainatatde.

Cat priveste cele zece scene, acestea se vor concentra pe langa Cluj Arena – Main Stage – apoi Sala Polivalenta si Parcul Central. Au fost gandite cinci zone tematice: Hoia Baciu devine The Mountain, Malul Somesului devine The River, Parcul Central devine The Forest, Piata Unirii se schimba in The Citadel iar Cluj Arena devine The Arena. Zona The Forest (Parcul Central) va avea doua scene, iar aici publicul se va putea odihni peste zi si va fi amenajat inclusiv un loc cu hamace si vor fi organizate targuri de produse urbane; Zona The Citadel -Piata Unirii va avea o scena dedicata publicului clujean, cu intrare libera.

“In Romania nu poate fi organizat un astfel de eveniment in afara orasului, pe un camp. Nu ai infrastructura necesara: curent, apa, logistica, mijloace de transport. Am considerat ca acesta este elementul unic al evenimentului. Ni s-a parut interesant sa fim primul festival care cucereste un oras, il transforma”, a mai spus Bogdan Buta, director general al Untold Festival.

Toata zona va fi ingradita, iar scenele vor fi conectate intre ele. In ceea ce priveste zona de Camping, va fi amenajata pe Valea Garbaului sau in Padurea Hoia, iar organizatorii spun ca vor asigura transport pentru publicul festivalier, dar si parcari. Costurile pentru accesul cu cortul sau cu rulota va fi de 49 de lei de persoana, iar costul pentru parcare va fi de 39 de lei de masina, pentru cele patru zile de festival.

Organizatorii isi propun sa lucreze cu peste o mie de voluntari, in timp ce din echipa de management a evenimentului fac parte 15 persoane.

“Romanian Fairy Tales Take Over Cluj-Napoca”

Acesta este sloganul festivalului, in timp ce din “povestea nespusa” a Transilvaniei vor face parte personaje fantastice, ca Greuceanu, Harap Alb, Praslea cel Voinic, Ileana Cosanzeana sau Balaurul cu trei Capete.

“Asta ne-ar putea ajuta sa ne diferentiem de celelalte festivaluri mari din lume. Cel mai bun motor nu puea sa fie decat bagajul nostru mitologic si legendele urbane. In felul acesta au aparut niste personaje, care vin din lumea fantastica si vor fi prezente in festival”, au explicat organizatorii evenimentului.

Conceptul creativ al Festivalului Untold seamana foarte mult cu cel al Tomorrowland, lucru recunoscut de organizatori. Tomorrowland se organizeaza din 2005 in orasul belgian Boom, iar in fiecare an, festivalul de muzica electronica are o „poveste”. Dupa un concept asemanator s-au luat si cei de la Untold Festival

“Multi au facut aceasta comparatie si pana la urma ne bucura faptul ca suntem numiti Tomorrowland-ul Europei de Est. Pana la urma niciun festival nu este suta la suta original sau unic. Sunt multe festivaluri care seamana intre ele. In acelasi timp, noi ne-am propus sa dam mai mult un festival si sa nu ne folosim de mostenirea mitologica a Transilvaniei, mult mai cunoscuta pentru straini, decat Romania in general”, a adaugat directorul festivalului Bogdan Buta.

Untold Festival este organizat in perioada 30 iulie – 2 august de Federatia SHARE si este evenimentul principal al Capitalei Europene a Tineretului 2015. Fedde  le Grand, Andy C, Tujamo, Pendulum Dj Set, DJ Premier, Wilkinson, Bondax, Foreign Beggars, P Money, Akua Naru, Crazy P, Jeru the Damaja, Onra (live), Mr Woodnote & Eva Lazarus, Nightmares on Wax (dj set), Subcarpati, Suie Paparude sunt noii artisti anuntati de catre organizatori pentru festival, care se alatura lui Avicii, David Guetta, ATB, John Newman, Tinie Tempah, Patrice, Cazzete, Fatman Scoop, artisti deja confirmati.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *