UNJR și-a declarat susținerea pentru protestele grefierilor. Guvernul Orban a cedat și amână tăierea pensiilor speciale pentru două luni

Proiectul prin care urmau să fie tăiate pensiile speciale pentru parlamentari, foști șefi de stat sau grefieri nu va fi discutat astăzi. Ședința de plen de la Camera Deputaților în cadrul căreia urma să fie discutat proiectul s-a încheiat fără ca proiectul să fie discutat, iar parlamentarii intră în vacanță în februarie.

 

Proteste în toată țara

Mii de grefieri din Cluj-Napoca și întreaga ţară au protestat, miercuri dimineaţa, începând cu ora 10,00, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, faţă de intenţia guvernanţilor de a elimina pensiile speciale din sistemul judiciar. Pe perioada protestului, arhivele şi registraturile instanţelor au fost închise, iar şedinţele de judecată au fost suspendate.

 

UNJR a susținut protestele

Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) au transmis un memoriu de susținere a protestelor grefierilor. 

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, precum și punctele 21 și 29 înscrise pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților astăzi, data de 18.12.2019, privind supunerea spre aprobare a proiectului de lege referitor la “eliminarea/abrogarea pensiilor speciale” (proiect ce cuprinde și situația sistemului de justiție),

Luând act de demersul sindicatelor și asociației personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete de a întrerupe activitatea, ca formă de protest împotriva acestei măsuri și a modalității netransparente în care a fost redactat proiectul, precum și a modului ocult în care a ajuns, cu o rapiditate nejustificată pe masa organului legislativ, deși, în ședința din data de 10.12.2019 a comisiei de muncă și protecție socială, Ministerul Justiției a exprimat o poziție de menținere a pensiilor de serviciu pentru grefieri și amânarea discutării inițiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris, în acest sens,

Asociația Procurorilor din România (APR, Asociația Magistraților din România (AMR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) susțin cu convingere acțiunea motivată și îndreptățită a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar.

Atragem atenția asupra faptului că proiectul nesocotește, în primul rând, caracterul pensiilor personalului din sistemul de justiție, de vreme ce acestea sunt tratate prin proiect ca “pensii speciale”, cu toate că, în mod expres, în Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice dreptul recunoscut este “pensie de serviciu”. Dacă organul legislativ nu face nici măcar această diferență de regim, determinată de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de incompatibilități și interdicții, de asigurarea elementelor pentru activitatea justiției, ca serviciu public, este greu de înțeles cum va dezbate și vota asupra unui drept esențial pentru sistemul de justiție.

O atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.

Danileț arată strategia politica a PNL 

Judecătorul Cristi Danileț  s-a arătat indignat de faptul că PNL a decis să taie doar o parte din pensiile speciale aflate în plată. Danileț acuză că Guvernul vrea să taie doar 9.300 de pensii, în vreme ce 163.000 dintre acestea vor fi păstrate.

„Deputații din Comisia de muncă au adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor.

Realitate 1: în România pensii - numite impropriu - „speciale” sunt 83.000 pentru militari, 75.000 pentru polițiști și 9.300 pentru alte categorii (dintre acestea, 4000 sunt magistrați).

Realitate 2: Deciziile CCR nr 20/2000 și nr. 873/2010 spun că pensiile de serviciu ale magistraților nu pot fi eliminate. Deciziile CCR nr. 1283/2011 și nr. 42/2012 spun că militarii și polițiștii nu au statut asemănător magistraților și, ca urmare, li s-ar putea elimina pensiile de serviciu.

Concluzie: politicul spune că elimină pensiile speciale, dar taie 9300 (dintre care de 4000 nu avea voie să se atingă) și păstrează 163.000. Va veni CCR și va spune că e nu e ok. Politicul va da vina pe CCR, deși stia de deciziile cu pricina. Așa realizăm că diferența dintre politic și populism dispare", scrie Danileț.

 

Guvernul Orban face un pas în spate și amână luarea deciziei de a elimina pensiile speciale mai sus menționate. Liberalii susțin că vor reveni asupra  proiectului de lege referitor la “eliminarea/abrogarea pensiilor speciale”  în luna februarie. 

Adauga comentariu