Din oras

Universitatea Tehnică va construi un cămin studențesc nou. Regimul de înălțime nu trebuie să depășească 10 etaje

În ședința extraordinară de Consiliu Local de săptămâna viitoare va fi supus votului consilierilor locali un proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui cămin studențesc nou în Zorilor, pe strada Observatorului nr. 32- 36. Proiectul aparține Universității Tehnice Cluj-Napoca. Regimul de înălțime se va stabili ulterior aprobării PUZ, în urma realizării unui studiu, fără a depăși 10 etaje.

Prin PUZ se reglementează o suprafață de 3,9 hectare în vederea ameliorării funcționalității și calității complexului studențesc Observator, prin construirea unui cămin studențesc nou, amenajarea de spații pentru sport, odihnă și recreere în incinta complexului, realizarea de piste pentru alergare, locuri de staționare pentru biciclete, punct gospodăresc îngropat pe patru fracții.

Regimul de înălțime se va stabili prin PUD, în baza unui studiu de altimetrie, fără a depăși 1-3S+P+10E.

Conform proiectului de hotărâre, anterior emiterii autorizației de construire, se va retrage cu patru metri împrejmuirea la strada Republicii, în dreptul parcării existente, în vederea amenajării/lărgirii trotuarului, pe cheltuiala inițiatorului PUZ-ului.

Pe ansamblul teritoriului campusului căminelor, spațiile verzi organizate pe solul natural vor ocupa minim 40% și vor cuprinde exclusiv vegetație joasă, medie și înaltă. Eliminarea arborilor maturi este interzisă, cu excepția situațiilor în care aceștia reprezintă un pericol iminent pentru siguranța persoanelor sau a bunurilor sau ar împiedica realizarea construcțiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *