Din oras

Univers T, centru de carantină pentru 70 de români sosiți din Italia

Hotelul Univers T, aflat în subordinea Consiliului Județean Cluj, devine centru de carantină pentru aproximativ 70 de români care au sosit în această după-amiază, cu un zbor din Memmingen, Germania, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca. Cele 70 de persoane veneau de fapt din Italia, din zone puternic afectate de răspândirea cu coronavirus. 

Conform procedurii, autoritățile și cadrele medicale îi vor escorta pe aceștia la Univers T, li se vor preleva probe și vor fi testați pentru a vedea dacă sunt infectați cu Covid 19. 

„Vor fi preluați și duși la centrele de carantină. Problema era că sunt aproximativ 70 de oameni care trebuie carantinați. Teoretic vin din zona galbenă (Germania), însă ei provin din Italia (zona roşie).

Au menționat că vin din Italia după ce Poliția de Frontieră le-a atras atenția foarte serios cu privire la declarația pe propria răspundere și sancțiunile aferente. Altfel exista riscul să spună altceva”, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean, în urmă cu câteva ore. 

În urma triajului s-a decis ca persoanele să fie cazate în Hotel Univers T, clădire care a devenit centru de carantină pe perioada stării de urgență. 

 

Sindicatul Europol își exprimă îngrijorarea cu privire la acest eveniment și sare în apărarea polițiștilor de la frontieră, care se expun riscului de a fi infectați cu COVID 19. 

„Dacă zilele trecute prezentam situația dezastruoasă de pe fluxul de intrare în țară de la Aeroportul ”Henri Coandă”, ei bine, de data aceasta, colegii din cadrul Aeroportului ”Avram Iancu” din Cluj au fost nevoiți să-și desfășoare activitatea într-o sală nu mai mare de 20 m, împreună cu pasagerii veniți zona roșie, din Italia, care urmau să intre în carantină.

Pe cursa Memmingen-Cluj din direcția Germania, au sosit în România nu mai puțin de 72 de cetățeni români care au declarat că vin din Italia, au completat chestionarele și au așteptat mai bine de 3 ore ca Direcția de Sănătate Publică să efectueze formalitățile de carantinare a acestora. În tot acest timp, pasagerii au fost ținuți într-o sală de doar 20 m lungime, în același loc cu polițiștii de frontieră care executau controlul de frontieră și supravegheau. Înțelegem că Direcția de Sănătate Publică e depășită din punct de vedere funcțional, însă cu asemenea măsuri, riscăm ca polițiștii de frontieră să se infecteze chiar în timpul serviciului cu virusul COVID-19 și să să ajungem din urmă Italia la numărul de persoane infectate.

Mai mult de atât, prefectul județului Cluj, afirmă în mod eronat că pasagerii sosiți, nu ar fi declarat că vin din Italia, fapt contrazis de colegii noștri. Dacă în perioada imediat următoare, nu se vor lua măsuri ferme ca în punctele de trecerea frontierei situația românilor sosiți să fie gestionată cu promptitudine și eficiență, nu ne rămâne decât să așteptăm să ne vină rândul. Coronavirus nu iartă pe niciunul”, semnează un comunicat de presă, cei de la Sindicatul Europol.

Vezi și: 

Pasagerii unei curse din Germania, carantinați la Cluj-Napoca: „Au menționat că vin din ITALIA după ce poliția de frontieră…” VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *