Din oras

Unde se duc obiectele pierdute ale clujenilor?

Kilograme intregi de manusi, esarfe caciuli, cursuri, jucarii, ochelari, mape, genti si portmonee sunt lasate in urma sistematic de clujenii grabiti prin autobuze, malluri, cinematografe si pe strada. O armata anonima lucreaza ca ele sa fie organizate si sa se intoarca mai usor la stapanii lor. 

Clujenii isi uita adesea lucruri in mijloacele de transport in comun. 

“Daca gasim acte, documente de identitate, atunci le ducem la politie. Cele mai multe sunt, insa, obiecte personale, gen manusi sau umbrele. Avem un dulap unde le punem. Oamenii ne suna, ne descriu obiectele, apoi vin sa le identifice si sa le ridice, daca sunt ale lor”, dezvaluie Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj. 

Totusi, compania contribuie sistematic la prinderea infractorilor din mijloacele de transport, mai exact a hotilor de buzunare, “suti”, cum le spune directorul. 

“Uneori, cei de la politie ne cer inregistrarile video din autobuze si, dupa ce le vizualizeaza recunosc imediat faptasii, sunt unii abonati la furturi din mijloacele de transport in comun”, explica Neag. 

La fata locului, dulapul e mai mic decat ne-am astepta. In spatele celor doua usite se ascund insa o groaza de obiecte: mape cu hartii, cursuri, documente, o posetuta frumoasa de piele si multe portmonee. 

“Astea sunt intotdeauna goale cand ajung la noi.  Se intampla si sa fie returnate cu bani, sunt oameni care le gasesc si i le dau soferului, insa mai rar. Cele mai multe mai au doar actele inauntru. Pana sa ajunga la noi trec cateva zile, ni le aduc de obicei cei de la Siguranta Circulatiei. Daca gasim date, incercam sa ii sunam pe proprietari. Era mult mai simplu cand toata lumea avea telefon fix: ii gaseam pe toti in cartea de telefon”, spune Iuliu Crisan, unul din cei 12 dispeceri ai CTP care au in grija si obiectele pierdute. 

A ramas de pomina in companie intamplarea cu o vioara gasita intr-un autobuz.  

“A ajuns la noi si nu stiam ce sa facem cu ea. Pana la urma am dat de proprietar, era un elev care tocmai plecase in vacanta de iarna. L-am sunat la parinti, a raspuns sora lui, care l-a intrebat de vioara si era convins ca o adusese cu el. A fost foarte mirat sa afle ca e la noi”, isi aminteste omul.  

Nu lipsesc din povestile controlorilor cazurile in care se gasesc in autobuze copii uitati de parinti. 

“Se intampla cam o data pe an. De fiecare data sunam la Politia Primariei si ei se ocupa mai departe. Mai des se intampla sa gasim batrani care nu isi mai amintesc unde merg si de ce au plecat la drum. Despre oamenii strazii nici nu mai vorbim. Miros urat, dorm in masinile noastre, soferii ii dau jos la capat de linie, iar ei urca in alt autobuz”, adauga dispecerul. 

Altii isi uita lucrurile pe la mall-uri. Printre obiectele pierdute de catre clientii Polus Center se numara telefoane mobile, chei, acte de identitate, portofele sau articole vestimentare. 

“Atunci cand sunt gasite de catre agentii de securitate, aceste obiecte ajung la dispeceratul de paza din incinta centrului comercial unde sunt depozitate pe baza unor rapoarte de luare in evidenta. Majoritatea obiectelor pierdute de catre clienții centrului comercial sunt recuperate de acestia si le sunt predate in urma completarii unor procese verbale de predare-primire”, a precizat Razvan Alistar,  PR Officer in cadrul Polus Center. 

Oficialii Iulius Mall spun ca la Cluj aceste situatii sunt rare. 

“Atunci cand se intampla acest lucru, sunt uitate accesorii vestimentare, chei, telefoane, portofele sau jucarii. Bunurile de valoare sunt recuperate foarte repede de clienti, prin intermediul Centrului Informational. Cele care nu sunt solicitate de proprietari sunt predate Departamentului Paza si, dupa o perioada in care sunt depozitate la Iulius Mall Cluj, sunt donate (exemple: esarfe, ochelari de soare, umbrele, jucarii etc.)”, spune Adelina Isachi, reprezentanta a mall-ului clujean. 

La cinematograful “Florin Piersic” mereu se afla la ghiseul de la intrare cate ceva gasit in sala, dupa spectacole. Au fost clujeni sunati ca li s-a gasit telefonul in sala si l-au primit inapoi, ba chiar si bani au fost returnati integral. 

“In general, ideea e ca nu raspundem pentru obiectele pierdute in sala, insa, atunci cand se gasesc lucruri, fulare, ochelari, Studcard-uri si altele, cei din tura de dupa-masa le duc jos in vestiar. Daca sunt acte le afisam la ghiseu. Oamenii vin dupa ele si le iau. Nu au mai fost gasite de mult telefoane, nici bani”, a declarat Fesnic Ida, casiera in cadrul institutiei. 

Cel mai important loc unde ajung lucrurile clujenilor uituci este insa Camera de corpuri delicate a Politiei Municipiului Cluj-Napoca. Aici ajung obiectele gasite, cele abandonate, dar si cele confiscate in cadrul actiunilor oamenilor legii. Totul se face dupa un circuit strict, pe baza de documente. 

“Recent a fost adus aici un costum popular. Cineva l-a uitat intr-un cuier, la un spectacol, altcineva l-a gasit si l-a predat la noi, dupa care i s-a gasit proprietarul si a fost inapoiat”, a precizat comisarul sef Zaharia Ciorba, din cadrul Politiei Municipiului Cluj-Napoca. 

Daca e vorba de acte, acestea sunt trimise la institutiile care le-au emis sau in judetele de unde provin detinatorii lor. 

“In privinta obiectelor de la Camera de corpuri delicte, va pot spune ca persoana care se ocupa de ele face eforturi sa ii gaseasca si sa ii contacteze pe detinatori”, a mai spus omul legii. 

Intre obiectele aduse recent in camera respectiva se numara biciclete, scutere, telefoane, iar in perioada sarbatorilor de iarna s-au gasit multe ornamente. 

“Erau vandute ilegal pe strazi, in piete si, cand vedeau ca vin controale, detinatorii le abandonau acolo si fugeau”, a dezvaluit comisarul. 

Cei care isi cauta obiectele pierdute si le gasesc trebuie sa dovedeasca detinerea lor, cu acte sau martori. 

“Biroul e deschis zilnic in cladirea Politiei Municipale, intre 8 si 16. Cam 70% din obiecte isi gasesc in cele din urma posesorii. La un an dupa ce ajung la noi, lucrurile acestea sunt evaluate de catre o comisie din care fac parte oameni de la ANAF, OPC si politie si, in functie de starea lor, sunt scoase la vanzare in magazinul ANAF”, dezvaluie comisarul-sef Zaharia Ciorba. 

Foto: Eugen Olariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *