De cartier

Un viitor luminos, un bloc și mai luminos! Totul pentru urbanismul din Cluj!

Mai întâi strada era mărginită de case. Cu trecerea anilor, în urma strategiei urbanistic-verde aplicate cu consecvență de administrația PNL-istă locală, blocurile au înlocuit casele clujenilor. Strategia a fost una simplă: pentru început, au răsărit blocuri între case. Nimic nou. Ulterior, numărul caselor s-a redus treptat, iar blocurile au împânzit cartierele. „Dezvoltatorii” clujeni, dar nu numai au ajuns unii dintre cei mai fericiți businessmeni: în Cluj, afacerile într-ale urbanismului s-au dovedit cele mai bănoase. 

Ceaușescu nu fi trist, PNL e comunist

Administrația PNL-istă locală s-a dovedit a fi una maleabilă. Pentru a asigura intersecția curbelor cererii și ofertei, autoritățile locale au dat liber la autorizații de construire, respectând cu strictețe practica înaintașilor comuniști: să dispară case, să răsară bloace

Totul pentru calitatea vieții. 

Străzile au devenit niște ulițe, insuficient adaptate presiunii crescute din trafic. 

Pe strada Constantin Brâncuși, unde extinderea arterei este amânată de la un an la altul, putem identifica rezultatul nemijlocit al politicii de blocuri între case.

CITEȘTE ȘI: Strada Constantin Brâncuși se extinde, da’ numai pe jumătate. Restul arterei e blocată de șantierele imobiliare FOTO

La început, blocuri între case. Ulterior, case între blocuri. 
La final, doar blocuri. 

Între numerele 167-171 ale străzii Constantin Brâncuși se curăță terenul. 

Două blocuri și o casă de locuit. Un spațiu generos, încă verde. 

Puteți bănui doar ce minunăție de bloc va răsări aici în viitorul apropiat.

Un viitor luminos, un bloc și mai luminos! Totul pentru urbanismul din Cluj!
Urbanism a la Cluj: pentru un viitor bloc luminos!

Pentru a oferi puțintică culoare acestui peisaj și așa destul de pestriț, la final strategia a fost desenată în verde

Clujul Verde este plasat tot în viitor, însă într-unul mult mai îndepărtat. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *