Politica

Un viciu de procedură strică socotelile Consiliului Județean Cluj pentru realizarea Spitalului de Copii

Un viciu de procedură în cadrul ordinii de zi din Senat strică socotelile Consiliului Județean Cluj în privința realizării Spitalului Pediatric monobloc. Astfel, adoptarea proiectului care permite trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj a fost marcat de vicii de procedură, iar după cum susține Florina Presadă, sentaor USR, activitatea Comisiei de administraţie publică reprezintă „un fals şi un abuz”.

Pe ordinea de zi a ședinței Senatului de miercuri figurează și un proiect însemnat pentru județul Cluj, anume Propunerea legislativă privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară CIuj-Napoca pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca, în domeniul public al Judeţului Cluj.

(termen de adoptare tacită: 20.05.2020)    
Comisie fond: Comisia pentru administrație publică.Raport de admitere.Caracterul legii: ordinară.

Detalii aici

Senatoarea USR, Florina Presadă, declară că lucrările Comisiei de administraţie publică nu se desfăşoară conform noilor reglementări privind activitatea de la distanţă şi contestă raportul de admitere fără amendamente al unei iniţiative legislative, precizând că acesta este „un fals şi un abuz”, transmite Agerpres.

Conform unui comunicat USR, Florina Presadă respinge „raportul de admitere fără amendamente” al Comisiei de administraţie publică din Senat pe iniţiativa legislativă care permite trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară pentru Staţiunea de Cercetare Horticolă Cluj-Napoca în domeniul public al judeţului Cluj.

„Nu poate fi un raport atât timp cât Comisia nu s-a întrunit în condiţiile stabilite de conducerea Senatului. Noi nu am avut nicio şedinţă statutară, eu nu am participat la nicio şedinţă ţinută pe platforma de conferinţe de la distanţă. Faptul că domnul senator Florin Cârciumaru ne sună pe fiecare în parte să ne întrebe ‘cum am vota’ un anume proiect de lege nu face parte din procedurile regulamentare, nici pentru a asigura cvorumul pentru desfăşurarea şedinţei şi nici pentru consemnarea votului. Eu nu am participat la nicio şedinţă şi nici nu am votat acest raport, conform reglementărilor în vigoare la Senat pentru activităţi de la distanţă”, mai declară Presadă.

Senatoarea USR arată că în forma care este acum, raportul Comisiei de administraţie publică din Senat este „un fals şi un abuz pe care nu îl poate trece cu vederea”, adăugând că „nu este pentru prima orară” când lucrările comisiei „nu se defăşoară conform noilor reglementări” privind activitatea de la distanţă.

„În raport scrie că ‘la lucrări au fost prezenţi 11 senatori din 11’, ceea ce este un fals. Eu nu am fost prezentă la nicio şedinţă a comisiei şi ca atare nu aveam cum să votez!”, a precizat ea.

Ordinea de zi a ședinței Senatului de miercuri poate fi consultată aici. 

Inițiativa pentru deblocarea proiectului Spitalului Pediatric din Cluj îi aparține deputatului clujean Emanuel Ungureanu, care a demarat la începutul lunii martie o campanie de identificare a noilor locații pentru Spitalul de Copii din Cluj, dar și pentru realizarea unei noi maternități.

CITEȘTE ȘI: Un altfel de 8 Martie. Ungureanu: „Un oraș bogat, precum Clujul, poate face o maternitate de la zero, la standarde europene, ACUM!”

Acesta a înaintat trei posibile locații pentru un nou Spital de Copii în Cluj, iar Consiliul Județean Cluj a transmis un comunicat de presă prin care anunța demararea procedurilor pentru inițierea demersurilor necesare unui asemenea proiect chiar într-una din zonele propuse de către deputatul Emanuel Ungureanu, și anume în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. 

După ani de discuții și promisiuni, Consiliul Județean Cluj a găsit un teren pentru construirea unui spital monobloc pentru copii, în care să mute toate secțiile actualului spital de copii, „împrăștiat” în tot orașul.

Este vorba despre o suprafață de aproape 17 hectare, teren plat, care va trece din domeniul public al statului, respectiv al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj în domeniul public al județului Cluj. Terenul este situat la capătul cartierului Gheorgheni, respectiv la intrarea în Borhanci, în incinta stațiunii de cercetare pomicolă.

CITEȘTE ȘI: Unde se dorește construirea unui spital monobloc pentru copii? Realizarea investiției ar putea dura câțiva ani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *