Un tânăr de 24 de ani, găsit inconștient după ce a fost înjunghiat pe o stradă din Turda

Procurorii din cadrul parchetului Tribunalului Cluj au cerut arestarea a două persoane pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În cursul zilei de ieri au avut loc doua atacuri, simultan, în locații diferite. În Cluj-Napoca, un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost snopit în bătaie de către un tânăr din Iași, iar la Turda, un băiat de doar 21 de ani a ajuns inconștient la spital după ce agresorul, un bătbat în vârstă de 34 de ani l-a înjunghiat în zona gâtului pe o stradă din municipiul respectiv. 

Atacat pe stradă, în fața casei

Agresorul tânărului de 21 de ani se numește Porum Lucian și este din Turda. Potrivit surselor, victima a fost ademenită în afara locuinței de către Porumb și înjunghiată în plină zi în zona gâtului. Tânărul a căzut secerat la pământ, iar un martor care a trecut prin zonă a sunat la 112. 

„La data de 11 aprilie a.c., Poliția municipiului Turda a fost sesizată cu privire la faptul că pe o stradă din municipiu, un bărbat ar fi fost agresat, acesta fiind transportat la o unitate medicală, în stare de inconștiență. 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în jurul orei 10.30, în urma unui conflic spontan între doi bărbați de 21, respectiv 34 de ani, din municipiul Turda, tânărul de 21 ani ar fi fost tăiat cu un obiect tăietor-înțepător în zona gâtului.  
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, cercetările fiind continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. 
Bărbatul de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, arată cei de la IPJ Cluj. 

Clujean bătut în propria casă

Bancuță Mihai a fost și el arestat în cursul zilei de ieri, tot pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, bărbatul din Iași a atacat un clujean în propria locuință. 

„La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată un bărbat de 41 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni. La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu un echipaj SMURD, acestuia fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în urma unui conflict spotan desfășurat în  interiorul locuinței cu un tânăr de 23 de ani, din județul Iași, i-au fost aplicate mai multe lovituri în zona capului. Cei doi au fost conduși la sediul poliției în vederea stabilirii situației de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”. arată anchetatorii.

 Cei de la Parchetul Tribunalului Cluj confirmă arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul ambilor inculpați. 

Foto: Arhivă

Adauga comentariu