Un puști din Cluj a semnat cu o câștigătoare de Liga Campionilor! Marcel Răducanu, impresionat: „Le-am spus și celor de la FRF, o să fie convocat!”

Denis Crișan, 14 ani, format la U Cluj Luceafărul, tocmai a semnat cu PSV Eindhoven. Marcel Răducanu și Gheorghiță Geolgău sunt convinși că va avea un viitor strălucit.

Sâmbătă a fost o zi mare pentru micuțul Denis Crișan. Crescut și format la U Cluj Luceafărul, puștiul în vârstă de 14 ani a devenit jucătorul lui PSV Eindhoven, câștigătoarea Cupei Campionilor în 1988. La semnarea contractului cu gigantul olandez, la care au jucat în trecut Gică Popescu și Ovidiu Stângă, a fost asistat de tatăl său. Fusese invitat și fostul internațional român Marcel Răducanu, prin mâinile căruia a trecut la un moment dat, însă a fost reținut cu treburi la Dortmund. 

Denis Crișan a semnat cu PSV Eindhoven

„Pe Denis îl știu de vreo patru ani. Ne-am întâlnit la Timișoara, unde organizam cantonamente de câte-o săptămână. Apoi a început să vină și-n Germania, la școala mea din Dortmund, cam de cinci, șase ori pe an, cel puțin. Stătea trei, patru zile, îl antrenam și pleca. Ultimul an l-a petrecut în Olanda și așa a ajuns în atenția celor de la Academia lui Eindhoven", a povestit fostul jucător al Stelei și al Borussiei Dortmund, exclusiv pentru GSP.RO.

Marcel e entuziasmat de puștiul clujean: „Este genul de fotbalist de stradă, un decar foarte tehnic, dar în același timp disciplinat și cu atitudine. Își dă adversarii cap în cap, așa-i zăpăcește pe teren. Fără îndoială, este un nume pentru România. Le-am spus și celor de la Federație despre el, lui Gheorgiță Geolgău. A fost și l-a văzut de câteva ori, l-a plăcut foarte mult și acum așteaptă să se înființeze naționala U15 ca să-l selecționeze".

Adauga comentariu