Un PREOT, absolvent de Teologie în Cluj-Napoca, inculpat pentru CRIMĂ ORGANIZATĂ. Prejudiciul este de 1,5 MILIOANE EURO

Radu Cristian Herțeg, un preot absolvent de studii teologie în Cluj-Napoca și Oradea, este inculpat într-un dosar penal de crimă organizată. Pe rolul Tribunalului Cluj se află, din luna iunie 2017, un proces în care 29 de persoane sunt inculpate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, urmat de comiterea infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Radu Cristian Herțeg este preot al parohiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney (Australia). Credincioșii sunt cei care au descoperit că preotul lor are probleme cu legea în România, scrie adevarul.ro.

Preotul este un tânăr absolvent de studii teologice făcute la Cluj-Napoca şi Oradea. A fost hirotonit preot în anul 2016 de către Episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande, episcopie din cadrul Patriarhiei Române. Totodată, a primit şi funcţia de paroh al bisericii Sfinţii Martiri Brâncoveni din Sydney unde ajunge să fie instalat în decembrie 2017.

Credincioşii din parohie s-au sesizat însă şi susţin că preotul lor ar fi de fapt un bărbat inculpat într-un dosar în România. Pe rolul Tribunalului Cluj se află, din luna iunie 2017, un proces în care 29 de persoane sunt inculpate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, urmat de comiterea infracţiunilor de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Un bărbat din acest grup ar fi ajuns în prezent preot în Australia, susţin credincioşii.

Procurorii DIICOT arată în rechizitoriul aflat la dosarul cauzei că începând cu anul 2009 şi până în anul 2012 gruparea s-a ocupat cu „falsificarea de pagini de internet ale unor bănci pe care le-a transmis prin spam persoanelor vătămate în scopul obţinerii datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică ale acestora“.

Prejudiciul se ridică, spun anchetatorii, la suma de 1.343.355 de euro 63.596,25 de USD şi 45.911,70 de lei.

Unul dintre inculpaţi, Radu Cristian Herţeg, ar fi avut rolul de „săgeată“ în activitatea infracţională a grupării, susţin procurorii.

„Iniţial a efectuat doar retrageri de numerar provenind din tranzacţii frauduloase, după care a trecut la racolarea altor «săgeţi», atrăgându-i în activitatea infracţională, determinându-i să-şi deschidă conturi bancare în care să primească sume de bani provenind din transferuri frauduloase, contra unui comision de aproximativ 25% din sumele retrase“, spun procurorii.

Angajaţii băncii, de unde inculpatul retrăgea banii, i-au atras atenţia că aceştia provin din tranzacţii dubioase, astfel că Herţeg a ieşit din schema infracţională în septembrie 2012.

„Atunci când activitatea infracţională a inculpatului a încetat datorită faptului că funcţionarii bancari s-au sesizat cu privire la caracterul fraudulos al tranzacţiilor, acesta a continuat să comită fapte de sprijinire a grupului, atrăgând în activitatea infracţională alte persoane, şi a continuat să îşi reţină o parte din comisionul aferent retragerilor pe numele noilor «săgeţi» racolate de el“, se mai arată în rechizitoriu.

Totalul prejudiciului creat de Herţeg a fost de 81.651 de euro.

Reţinut de DIICOT Inculpatul Radu Cristian Herţeg a intrat în vizorul DIICOT încă din noiembrie 2012, la două luni după ce a retras banii furaţi din conturile unor clienţi ai băncilor. Pe 27 noiembrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca decide arestarea preventivă a tânărului. Acesta stă în arest până pe 6 decembrie 2012 când Tribunalul Cluj decide să-l elibereze, sub interdicţia de a nu părăsi localitatea (Cluj-Napoca), interdicţie de sub care va ieşi după o vreme. Avocatul lui a arătat în solicitarea de ridicare a arestului preventiv că „inculpatul a aderat la constituirea unui grup infracţional în anul 2011, şi-a recunoscut vinovăţia, însă nu a cunoscut de unde vine această sumă. Inculpatul nu ştia de activitatea infracţională şi la rugămintea unui prieten a ridicat acele sume de bani şi evident regretă comiterea faptei“, se arată în încheierea magistraţilor. Nu în ultimul rând, pentru eliberarea clientului său, avocatul invocă faptul că acesta nu are antecedente penale şi este absolvent al facultăţii de Teologie.



 

Adauga comentariu