Un comunicat al lui Mihai Lucan ne lămurește că soarta Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca s-a pecetluit la București

Un comunicat transmis mass media de către chirurgul Mihai Lucan, care a făcut parte din conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca (și ale cărui mișmașuri l-au și pus pe butuci, conform declarațiilor chirurgilor rămași), susţine că institutul a avut, încă de la înfiinţarea sa, în urmă cu 17 ani, probleme de finanţare. Citit printre rânduri, acest comunicat (plin de afirmații grandomane, dar și unele extrem de ipocrite, mai ales partea cu “dragostea față de copiii bolnavi”) ne lămurește că soarta Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca s-a pecetluit la București: acesta va fi făcut cadou Spitalului Județean, managementului defectuos (după cum l-a reclamat deputatul USR Emanule Ungureanu) al lui Petre Șușcă.

De la început, Mihai Lucan ține să specifice faptul că Institutul de Urologie şi Transplant din Cluj a fost înfiinţat în anul 2000, }ca urmare a eforturilor sale personale”, precum şi a evoluţiei ''excelente - din 1990 până în 2000'', a fostei Clinici de Urologie din Cluj, parte până atunci a Spitalului Judeţean. Acest “parte a” este cheia în care va trebui să citiți despre ce soartă i s-a hotărâr acestui Institut – subordonarea unui alt “Dumenezeu medical”, alt trai neneacă pe bani publici în intreprinderi particulare – după cum a făcut și Lucan până l-a pus pe butuci și în faliment.

"Ideea de bază este că, încă de la înfiinţare, institutul a avut nenumărate probleme de finanţare. Scopul înfiinţării acestei instituţii a fost acela de a oferi pacienţilor din zonă alternative moderne şi eficiente de tratament. Practic, încă de la înfiinţare a avut datorii, astfel că în 2003 - 2004 şi mai târziu, lipsa finanţării ridica problema închiderii acestei instituţii. Nu s-a întâmplat pentru că, la acele date, renumele profesional al instituţiei şi al meu depăşeau graniţele ţării. Am făcut personal eforturi de neimaginat să menţin pe linia de plutire visul pentru care am făcut transhumanţă de la Bucureşti la Cluj. Din ianuarie 2017 mi-am dat demisia din toate funcţiile de la institut", se arată în comunicatul transmis de medicul Lucan.

Conform lui Lucan, care a insistat pe acest aspect, Clinica de Urologie făcea parte din Spitalul Judeţean, însă ulterior ''creşterea spectaculoasă'' a activităţii de transplant şi ''necesitatea administrării directe şi eficiente a fondurilor pentru transplant'', care veneau de la Ministerul Sănătăţii sau din alte surse, au condus la separarea de celor două instituţii medicale.

Băgăm de seamă că, de când a plecat Mihai Lucan de la Institut, “necesitatea administrării directe” a banilor a cam dispărut. Un fel de “după mine, Potopul!”

"Dacă până în 1990 la Clinica de Urologie Cluj se făceau aproximativ 300 de operaţii pe an, în general de amploare mică, la sfârşitul anilor 1990 se făceau aproximativ 4.500, la 6.000 de internări (operabilitate mai mare de 80%)", se arată în comunicat.

În 27 de ani, Mihai Lucan susține că s-au efectuat sub directa sa îndrumare mai mult de 75.000 de operaţii şi peste 2.000 de transplanturi renale şi pancreatice la adulţi şi la copii.

"Trebuie să mărturisesc că iubesc să ajut copiii bolnavi, iar tehnica învăţată iniţial de la profesorul Proca am solidificat-o în cursuri de specializare în străinătate. Am realizat multiple premiere naţionale, europene şi mondiale, cele mai multe în domeniul transplantului", a spus medicul.

După aces exercițiu de ipocrizie pe care așteptăm să-l amendeze, așa cum l-a mai amendat, deputatul clujean Emanuel Ungureanu, Lucan dă lovitura de grație Institutului: acesta intrat în incapacitate de supravieţuire ''nu pentru că a fost delapidat de cineva, ci pur şi simplu datorită incapacităţii organizatorice actuale''.

Nici un cuvânt nu ne spune Mihai Lucan despre toți pacienții îngrijiți pe bani publici (dar puțini) în Institut, dar operați pe aceeași bani publici (dar mulți) la el în clinica privată?! Curat murdar!

Și ca lucrurile să devină clare: “eu te-am făcut, eu te omor”, în feudalismul său, Mihai Lucan decretează: "Ministerul are dreptate să ceară ca managerii de instituţii sanitare să absolvească cursurile de management sanitar".

Reamintim faptul că actuala conducere a ICUTR a organizat, luni, o conferinţă de presă în cadrul căreia a cerut ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să găsească o soluţie pentru a ajuta unitatea sanitară - care are în prezent conturile poprite din cauza unei datorii de 2 milioane de lei, acumulate de pe vremea fostei conduceri (adică a incapacității organizatorice a lui Lucan, să-l cităm pe sine însuși!) - să îşi depăşească problemele fără să fie obligată să treacă în subordinea Spitalului Judeţean Cluj, lucru care ar duce la pierderea statutului de institut şi a personalităţii juridice.

Managerul ICUTR, Silviu Moga, a vorbit despre vizita pe care ministrul Sănătăţii a făcut-o la finalul săptămânii trecute la institutul din Cluj-Napoca, subliniind că soluţia discutată, de rezolvare a problemei datoriilor prin trecerea acestuia în subordinea Spitalului Judeţean, va afecta grav actul medical din această unitate medicală.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Emanuel Ungureanu, a afirmat că de situaţia în care se află acum ICUTR responsabil este Mihai Lucan, chirurgul clujean făcând parte din fosta conducere a institutului. Acesta are o clinică privată în Cluj-Napoca.

Practic, a explicat managerul Silviu Moga, pe vremea când lucra la ICUTR, Mihai Lucan a realizat un contract între institut şi clinica sa privată, care avea ca obiect realizarea de analize de laborator şi servicii medicale. De aici decurg datoriile și incapacitățile manageriale actuale, de la furgăselile lui Lucan!

"Există şi un dosar penal în curs şi probabil că se vor stabili nişte prejudicii. În mod cert institutul a fost prejudiciat în această perioadă. Vreau să vă spun că numai valoarea analizelor anatomo-patologice efectuată pentru clinica privată, din care institutul nu a încasat niciun leu, se ridică la 2 milioane. Şi în acest caz statul ar putea plăti datoriile, urmând să le recupereze de la vinovaţi", a spus Moga.

În prezent, ICUTR are conturile poprite din cauza datoriei de 2 milioane de lei acumulate din anul 2013, a menţionat conducerea institutului.

Silviu Moga a făcut recent şi un apel public către comunitatea din Cluj şi din Transilvania de a susţine ICUTR.

 

Comentarii

hater

14.11.2017 21:04

Domn' profesor n-are treaba, a pus pe butuci Institutul, pana la urma risca sa devină "concurenta" atunci când nu mai era locul de racolat clienți pentru el, pardon El. Marele Profesor, parintele transplantului renal și omul ce își iubește aproapele mai mult decât orice, cu condiția sa fie solvabil. 

Adauga comentariu