Focus

Un altfel de raport al Poliției Locale: inactivitatea ca ocupație legală. VIVAT!

Chiar ieri, primarul Emil Boc a coordonat ședința privind activitatea Poliției Locale, aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, pentru anul 2018. Dincolo de limbajul “de lemn”, statistic, ce surpinde realizările și obiectivele agenților din cadrul Poliției Locale, vă propunem un altfel de raport, în imagini, realizat din însumarea articolelor publicate de Ziar de Cluj și care relevă activitatea “panseluțelor” dintr-o altă perspectivă: ca inactivitate.

Aprilie 2018: un agent al Poliției Locale ștergea putina, adică-și lua tălpășița, după ce a observat că o mașină staționa pe avarii fix în centrul orașului, într-o zonă nepermisă și a oprit să vadă despre ce e vorba. Când și-a dat seama că șoferul nu e de găsit, după ce s-a învârtit în jurul mașinii preț de câteva minute, s-a dat bătut și s-a urcat în mașină, ștergând-o în cel mai discret mod posibil. Altfel spus, a evitat să-și facă datoria.

CITEȘTE ȘIVIDEO Poliţia Locală, prinsă în flagrant când își lua talpășiţa de la un incident în centrul Clujului. „Panseluțele” în acțiune

După ce canicula lovise din plin orașul de pe Someș, doi agenți ai Poliției Locale se odihneau în autoturismul de serviciu, exact unde semnul arăta parcarea INTERZISĂ:

CITEȘTE ȘIDouă “panseluțe” ofilite se odihnesc cu chipiul în poală, sub semnul “lua-ți-aș mașina” – FOTO

Odată cu venirea toamnei, agenții Poliției Locale au schimbat doar locul de parcare: în rondourile cu iarbă însămânțată. Grăbiți nevoie mare să rezolve o problemă (personală sau profesională – n-avem de unde să știm), polițiștii locali ai lui Marcel Bonțidean au parcat pe trotuar, tocmai pe un strat cu iarbă proaspăt însămânțată.

CITEȘTE ȘI: „Panseluțele lui Bonți” parchează ca ghiolbanii în rondourile cu iarbă însămânțată – VIDEO

Tot prin octombrie 2018, agenții Poliției Locale descoperiseră un loc nou, numai bun pentru ”vânat”: dacă s-a prins Organul de Control că pe Samuil Micu e ”pradă” ușoară, atunci și-a montat acolo slujbașii. Iar ca să marcheze locul – să știe lumea că Organul de Control e în acțiune permanentă, chiar dacă pe aceeași uliță – reprezentanții Organului de Control dislocați în teritoriu au redenumit strada SamuIl Micu în strada SamuEl Micu. Da, cu ”E”. Ce-i drept, deocamdată, doar în procesele verbale. 

Astfel dacă, în calitate de cetățean, veți avea nevoie să apelați la serviciile Poliției Locale, e bine de știut că reprezentanții acesteia pot fi găsiți în teren la aceeași adresă, indiferent de zi: strada SamuIl Micu din Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘIStrada preferată de Poliția Locală pentru amenzi: “SamuEl Micu”, un loc bine dosit, unde organul de control stă la “pândă”

Povestea continuă cu parcarea ilegală, direct pe trotuar, a mașinii din dotare. Undeva pe strada Croitorilor.

După inaugurarea Pieței Mihai Viteazu, dincolo de orice termene și așteptări, Poliția Locală a descoperit un loc ideal pentru parcare: zebra. În fond, o expunere ostentativă a autoturismelor electrice care au intrat în dotarea Poliției Locale.

Prinși de vraja sărbătorilor de iarnă, Poliția Locală nu a observat copiii forțați să cerșească în centrul orașului. Le dăm crezare. Competențele…nu intră în competența Poliției Locale. Scurt. 

Dezmeticiți oarecum de zăpada abundentă, Poliția Locală a demarat o acțiune mega importantă: operațiunea ”țurțurele”, un fel de misiune specială.

Prinși în febra muncii neostoite, agenții de la locală au început să dea amenzi în locul Poliției Rutiere. Ardelenește.

CITEȘTE ȘIPoliția locală Cluj-Napoca dă amenzi ILEGAL în locul Poliției rutiere

Pentru munca depusă anul trecut, cei aproximativ 220 de polițiști locali au încasat pe primele 11 luni ale anului 2018, salarii totale de aproape 5 milioane euro. În lei, polițiștii localii din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au încasat salarii totale în valoare de 22.656.083.

CITEȘTE ȘIZeci de mii de misiuni și salarii de 5 milioane euro pentru „panseluțele lui Bonțidean”

Ziar de Cluj scria anul trecut despre salariul impresionant al șefului Poliției Locale: 8.898 lei/lună, brut. Potrivit declarației de avere, Marcel Bonțidean încasează aproximativ 5.800 lei lunar. 

Să vă mai spunem că de la 1 ianuarie 2019, salariile acestor funcționari a fost majorate considerabil? Un referent debutant din Poliția Locală are un salariu brut de 3.169 de lei (majorat de la 2.413), iar dacă are grad profesional şi experienţă, salariul său va ajunge la 8.610 lei (majorat de la 7.900 de lei). 

CITEȘTE ȘIAceeași muncă, pe mai mulți bani: salarii COLOSALE din 1 ianuarie 2019 pentru slujbașii din Primărie

BOMBA a venit cu adevărat ceva mai târziu, adică la începutul acestui an, atunci când Ziar de Cluj semnala șerpăria de interese din cadrul Poliției Locale: polițista Angela Pop apărea într-o nouă postură, de business woman. Cu 2 licențe de taxi, care nu figurează în declarația ei de avere.

CITEȘTE ȘIPolitista nesimtita din Politia Locala Cluj, Angela Pop, are 2 licente de taxi NETRECUTE in declaratia de avere. Sub fundul gras platit al lui Bontidean, s-a dezvoltat o adevarata SERPARIE de interese! Bocule, tu mai esti primar sau faci figuratie?

Alte dezvăluiri făcute de Ziar de Cluj, privind parcarea ilegală pe locurile destinate persoanelor cu handicap, au trecut neobservate de către Poliția Locală. Mai mult, la o ședință de Consiliu local, atât viceprimarul Dan Tarcea, cât și șeful Poliției Locale, Marcel Bonțidean, au susținut în unanimitate o idee absurdă: nu intră în competențele Poliției Locale sancționarea șoferilor din instituțiile publice care parchează pe Bulervardul Eroilor în mod ilegal. Altfel spus, ilegalitatea vădită a căpătat o nuanță de legalitate, după ce subiectul a fost ”scăldat” în ședința aleșilor locali.

CITEȘTE ȘITarcea nu poate face NIMIC în cazul mașinilor parcate ILEGAL pe locul persoanelor cu dizabilități. Mocanu și Bonți nu vor să vadă BATJOCURA Primăriei lui BOC. Viceprimarul invocă “limitele legale” și dă din umeri a neputință

Pentru aceste merite deosebite, primarul Emil Boc le-a adresat polițiștilor locali calde felicitări. 

Am mulțumit și felicitat întreaga echipă a Poliției locale pentru rezultatele obținute, dar în același timp am evidențiat și aspecte care trebuie corectate și îmbunătățite, pornind de la premisa că polițiștii locali prestează un serviciu public în folosul clujenilor, cu respect față de cetățeni, față de drepturile și libertățile publice, cu imparțialitate și profesionalism. Polițiștii locali contribuie decisiv la asigurarea ordinii, a liniștii publice și a siguranței tuturor clujenilor”, notează edilul clujean pe pagina sa personală de socializare. 

Așa să fie! Ordine și Disciplină! VIVAT!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *