Ultima audiere a lui Ioan Bene înainte de sentința finală

Inculpatul Ioan Bene din dosarul "Mita la Consiliul Județean Cluj” a fost audiat vineri, 24 noiembrie, pentru ultima oară inainte ca judecătorii de la Curtea de Apel Cluj să se pronunțe cu o sentință finală. Avocații acestuia au cerut să se ilimine discuțiile cu privire la APRON 4, pe motiv că ar exista un dosar separat de cel ce acum se află în faza de condamnare finală.

Timp de mai bine de trei ore, afaceristul Bene a discutat despre lucrările Napocamin la Aeroport și despre faptul că a emis mai multe sume cu titlul de sponsorizare sau împrumut către ex-președintele Consiliului Județean Cluj, co-inculpatul Horea Uioreanu.

Acesta susține că sumele cuprinse între 5.000 și 20.000 euro au fost predate de fiecare dată lui Răzvan Pop pentru destinatarul final: Horea Uioreanu.

Ajungându-se la partea unde să se justifice de ce a dat sumele respective, Bene susține că i s-a dat de înțeles că în caz contrar lucrarea pe care o execută la pista Aeroportului Internațional Avram Iancu vor fi sistate.

"După ce am început să dau acele sume, am putut să continuăm lucrările. Inainte de asta, Horea Uioreanu trimitea tot felul de controale și sustinea că dorește o expertiza a lucrărilor deja executate, acțiune ce însemna sistarea întregului proiect până la raportul acesteia" a precizat Bene.

 

Știre în curs de actualizare...

Comentarii

cluj

25.11.2017 07:29

bene catel cuminte si nevinovat!

Adauga comentariu