Uioreanu: "Cojan ar fi trebuit sa ia masuri pentru cheltuielile de protocol abuzive de la Paza si Protectie"

Dupa scandalul privind cheltuielile de protocol  facute de firma de paza si protectie a judetului pe alcool, haine sau ceasuri, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu promite “masuri drastice”. Totusi, informatiile privind modul defectuos de administrare a SC “Paza si Protectie Cluj” SRL erau stiute inainte de a aparea in presa, iar conducerea CJ Cluj nu a luat nicio masura. Acum, Uioreanu paseaza vina fostului director, Robert Cojan, cel care ar fi trebuit sa ia masuri fata de directoarea Adriana Sabou. Sticle de whiskey,  mese la restaurant, haine, un ceas, sticle de vin cumparate in preajma Revelionului, dar si vodka si gin, toate acestea apar pe lista cheltuielilor de protocol a societatii Paza si Protectie, subordonata Consiliului Judetean Cluj. Deconturile in valoare de 20.000 de lei au fost facute in perioada august 2010 – noiembrie 2012, cand societatea a fost condusa de Adriana Sabou, in mare parte in timpul mandatului lui Alin Tise. Informatiile au iesit la iveala dupa ce directorul care a succedat-o pe Sabou, PSD-istul Robert Cojan, a cerut un audit al societatii.  Ieri, informatiile au aparut si in presa, fiind facute publice de catre o persoana anonima.
“Am cerut directorului in functie de atunci sa ia masuri, insa nu le-a luat. Era oligat sa ia masurile, era director de institutie. Intr-adevar, la aceasta societate, s-au constatat anumite nereguli, printre care si acele cheltuieli de protocol, si s-a cerut un plan de masuri. Domnul Cojan, director la acea vreme, jurist de meserie, ar fi trebuit sa le ia. In schimb, am constatat ca masurile luate de acesta nu sunt suficiente. Domnul Cojan este partas la ce s-a intamplat”, a declarat Horea Uioreanu.
Dupa ce scandalul a izbucnit, ieri, in presa, presedintele CJ Cluj a promis, azi, “masuri drastice”, cu toate ca ar fi trebuit luate pana acum. “Ii voi cere actualului director interimar sa ia masurile care se impun”, a conchis Uioreanu. In replica, fostul director Robert Cojan  spune ca a luat toate masurile pe care le-a avut la indemana, insa astepta recomandari din partea Consiliului Judetean Cluj.
“Auditul comandat de mine a dezvaluit mai multe nereguli. Spre exemplu, am constatat ca nu erau inregistrate contractele de munca ale angajatilor de la Paza si Protectie. Apoi, nu au fost platite mai multe sporuri de-ale angajatilor. Timp de doi ani si jumatate, cuantumul drepturilor salariale neplatite s-a ridicat la aproximativ 800.000 de lei”, arata Robert Cojan.
Acesta a declarat pentru Ziar de Cluj ca a incercat sa remedieze aceste probleme lasate mostenire de fosta conducere. Cat priveste cheltuielile de protocol, spune ca au fost facute din fonduri retinute de la angajati, in mod ilegal.
“Cheltuielile de protocol se suporta, legal, din fondurile societatii. Mai mult, aceste cheltuieli nu erau inregistrate in evidentele contabile. Am luat o masura in acest sens, inregistrandu-le retroactiv, pentru ca societatea sa nu fie acuzata de evaziune”, a mai spus Cojan.
Mai mult, spune Cojan, i-a cerut explicatii Adrianei Sabou pentru modul in care a cheltuit banii celor 300 de angajati de la Paza si Protectie pe alcool, mese la restaurant si alte bunuri.
“N-am primit nicio explicatie detaliata, mi-a spus doar ca sunt cheltuieli de protocol”.
Potrivit lui Cojan, Consiliul Judetean Cluj ar fi trebuit sa ceara o expertiza detaliata asupra activitatii SC Paza si Protectie Cluj SRL, de pe vremea cand era condusa de Adriana Sabau, insa nu a facut acest lucru. Atunci, presedinte al CJ Cluj era Alin Tise. Acesta se disculpa de orice fel de raspunere.
“Societatea este una comerciala, cu autofinantare. Nu era finantata de Consiliul Judetean. Aceasta avea conducere proprie, si nu mai intra prin bugetul Consiliului Judetean Cluj, avea un buget distinct. Ei dadeau socoteala pentru toate cheltuielile, fiind ordonator de credite. Societatea se autofinanteaza prin contractele pe care le are pe piata.  Aveau contracte pentru a face paza la anumite societati sau institutii, si ei dispuneau bugetele, conducerea de acolo. Asta nu inseamna ca cei de acolo trebuie sa incalce legea. Daca s-au constatat nereguli, trebuie luate masuri”, a declarat Alin Tise pentru Ziar de Cluj.
SC “Paza si Protectie Cluj” SRL este o societate subordonata Consiliului Judetean Cluj. In prezent, director interimar al societatii este Daniel Mihis.

Adauga comentariu