UBB stabilește standarde naționale în procesele de predare și de cercetare, precum și în implicarea în interesele comunității

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este cea mai veche universitate din România, cu o lungă tradiție în educație, cercetare și deservirea comunității locale. 

În prezent, UBB este cea mai mare universitate din țară, cu mai mult de 40.000 de studenți înscriși la nivel de licență, masterat și doctorat. Universitatea a fost clasată între primele trei universități din România din punctul de vedere al calității programelor sale.

Reflectând istoria regiunii, UBB a devenit un model de multiculturalism, cu trei linii de studiu (română, maghiară, germană) și cu programe complete de studiu în cinci limbi (română, maghiară, germană, engleză, franceză). 

UBB îmbină un model tradițional și o structură inovatoare:

”La UBB, un tânăr va fi format ca un om care învață în laboratoare moderne, anul trecut am investit 20 de milioane de lei numai în laboratoare didactice. Studenții beneficiază de o tehnologie modernă, ca exemplu avem Centrul UBB-EON, prin care realitatea augmentată și realitatea virtuală vor deveni parte a componentei de predare-învățare, avem o altă pedagogie universitară pe care am făcut-o în pandemie și pe care o să o continuăm și după pandemie, deci este clar că tinerii vor primi o educație de calitate. Noi nu vrem să-i formăm pe studenți doar ca buni specialiști, ei trebuie să fie buni specialiști acum, dar și peste 15 sau 20 de ani. Asta înseamnă că ei trebuie să învețe nu doar cunoștințe și competențe care acum există pe piața muncii, ei trebuie să învețe cum să descopere noi competențe. De aceea, la UBB învățarea se face altfel, se face prin logica învățării prin cercetare sau educație prin cercetare. Fiindcă, dacă faci educație prin cercetare, studentul învață și cunoștințe, și modalitatea de generare a cunoștințelor, astfel încât peste 5 sau 10 ani va înțelege noile cunoștințe și va putea genera la rândul lui cercetare științifică.”

Din punct de vedere confesional, UBB este singura universitate importantă din lume cu patru facultăți de teologie creștină (ortodoxă, romano-catolică, greco-catolică și protestantă), la care se adaugă studiile evreiești prin institutul specializat.

UBB contribuie la dezvoltarea comunității și  încurajează  implicarea studenților în activități de voluntariat în beneficiul comunității

UBB concepe relația sa cu societatea ca o modalitate de a contribui la dezvoltarea tehnică, economică, științifică, socială și culturală a comunităților din jur și de a identifica noi provocări și oportunități pentru instituție, în special cu privire la adaptarea programelor sale educaționale astfel încât să răspundă noilor nevoi sociale. Universitatea își recunoaște obligația de a utiliza capacitățile sale de predare și învățare, cercetare și de angajament față de comunitate pentru a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea economică și socială a regiunii și a țării. 

Angajamentul de a promova știința și de a asigura accesibilitatea comunității științifice pentru toți membrii comunității se regăsește în numărul și varietatea cursurilor deschise, conferințelor publice și forumurilor, precum și  evenimentelor din domeniul științei, organizate de către facultăți și departamente pentru publicul larg. Formarea continuă și învățământul de lungă durată constituie o preocupare centrală pentru mai multe departamente ale universității noastre.

Adauga comentariu