In vizor

UBB CUMPĂRĂ hotelul OPERA PLAZA pentru suma de 40 de milioane de lei

Senatul Universității Babeș Bolyai a aprobat ieri achiziționarea hotelului de cinci stele Opera Plaza care va deveni noul sediu al Facultății de Drept. UBB va plăti pentru achiziția hotelului suma de 40 de milioane de lei. 

„S-a aprobat ieri în Senatul Universității achiziționarea clădirii în care funcționează hotelul Opera Plaza, pentru Facultatea de Drept. Proiectul este mutarea cu totul a sediului Facultății pentru că în UBB sunt facultăți care au spații suficiente, sunt facultăți care au spații aproximativ și spații insuficiente. Printre cele cu spații insuficiente raportat la numărul de studenți  și necesități se află și Facultatea de Drept. Deocamdată mai avem de așteptat pentru că e nevoie ca decizia Senatului să meargă la Ministerul Educației și să se aprobe. Mai durează puțin. Inclusiv deblocarea fondurilor trebuie să vină cu decizie de la autoritățile centrale. Va fi nevoie și de o Ordonanță de Urgență. Prețul de achiziție este de 40 de milioane de lei plus TVA”, a declarat pentru Ziar de Cluj Laura Irimieș, purtător de cuvânt UBB.

Opera Plaza a fost construit pe fostul amplasament al fabricii de dulciuri Feleacul. Hotelul Opera Plaza include 52 de camere și apartamente și a fost finalizat în iulie 2006, în urma unei investiții de 4,5 milioane euro. Opera Plaza a fost dezvoltat de proprietarii fabricii de dulciuri Feleacul, Octavian și Călin Buzoianu. Ei au cumpărat activele fabricii de dulciuri Feleacul, gajate la Banca Ion Ţiriac, transformând în unitate de turism fosta unitate de producție de pe str. Traian Moşoiu, cu mutarea administraţiei pe str. Henri Barbusse. Utilajele societății au fost transferate la fabrica Amylon Sibiu.

Clădirea este foarte aproape de actualul sediu al Facultății de Drept care se află pe strada Avram Iancu numărul 11. 

Opera Plaza a rămas la fratele Călin Buzoianu, pe care ”pandemia l-a îngenuncheat”, conform unei declarații consemnate de zcj.ro,

“Sectorul hoteluri-restaurante merge foarte prost în România, majoritatea unităților de turism au un grad de ocupare de cel mult 10-15%. Ni se percep taxa hotelieră pe tot anul, taxe și impozite la stat, în condițiile în care ni s-a restrâns drastic activitatea prin măsuri la nivel central și local. În plus, de la 1 ianuarie, suntem obligați, prin lege, să plătim 50.000 de lei în plus ca urmare a reevaluării contabile a clădirii hotelului”, a spus investitorul clujean.

UBB a devenit un cumpărător public de clădiri din oraș prin achiziția, în 2013, Hotelului Topaz, pentru a-l transforma în săli de curs, seminar, birouri profesorale pentru Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Tranzacția s-a făcut pentru 1,3 milioane de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *