Sport

„U” Cluj se dezintegrează. Încă patru jucători au devenit liberi de contract

Continuă plecările la Universitatea Cluj, după ce clubul nu şi-a mai plătit jucătorii, iar „şepcile roşii” au retrogradat în Liga a III-a.

Dacă la începutul acestei luni, comisiile FRF le-au dat dreptate lui Calcan, Niczuly, Crişan şi Butean, acum alţi patru dintre cei care au îmbrăcat tricoul alb-negru în acest sezon au devenit liberi de contract. Robert Keresztes, Alin Mutu, Marvin Schieb şi Răzvan Greu au avut, la rândul lor, câştig de cauză după memoriile depuse şi pot semna cu orice echipă din România.

Potrivit CJSport.ro, acestor plecări li se adaugă şi cele ale jucătorilor care au venit la Cluj sub comanda lui Mihai Teja, astfel că la Universitatea au mai rămas acum, aproape exclusiv, doar juniorii.

În aceste condiţii, şi cu un investitor italian care nu mai pare atât de hotărât să preia clubul, viitorul pe plan sportiv pare sumbru pentru ardeleni, chiar dacă aceştia vor reuşi să rămână în Liga a II-a prin retragerile altor formaţii.

De menţionat şi că, în urma incidentelor de la meciul cu Olimpia Satu Mare, “U” Cluj a primit o amendă de 10.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *