“U” Cluj rocks! Premiera nationala pentru “Universitatea” Cluj cu Teo Peter

“U” Cluj e prima echipa de fotbal din Romania care a lansat o serie de tricouri rock/metal. Primul tricou a fost purtat de Teo Peter Junior, basistul trupei Altar.

Actiunea face parte dintr-o strategie de marketing a echipei si a fost gandita in concordanta cu preferintele suporterilor. Primele tricouri au fost puse in vanzare inaintea meciului de ieri, dintre “U” Cluj si FC Vaslui. Ideea tricourilor era una mai veche, dupa cum explica oficialii clubului clujean. Prima vedeta rock care a imbracat tricoul rock cu “U” a fost Teo Peter Junior, basistul trupei Altar.

“E un sentiment special sa stim ca suntem prima echipa din Romania care lanseaza o colectie rock/metal. In plus, vorbim si de preferintele in materie de muzica a unei parti importante a fanilor nostri. “U” e un club care, de-a lungul istoriei, a reusit sa se diferentieze de restul echipelor din Romania, si cred ca si aceasta initiativa pastreaza trendul. Am colaborat cu Teo Peter, de la trupa clujeana Altar, pentru shooting-ul foto de prezentare”, a explicat Alin Sutea, PR Manager la “U” Cluj.

Reprezentantii “U” Cluj arata ca vor extinde colaborarea si cu alte trupe rock din tara si strainatate.

“Vom mentine aceasta colaborare si pentru alte actiuni pe care nu le putem, inca, dezvalui. Vrem sa pastram surpriza. Tricourile au fost primite excelent, se vand inca de sambata”, a precizat Sutea.

Fanii pot gasi tricourile rock la standul din Iulius Mall, la pretul de 55 de lei.

Foto: FC Universitatea Cluj, Eugen OLARIU

Comentarii

instalatoru'

28.04.2014 09:24

cine a zis ca " a fost gandita in concordanta cu preferintele suporterilor"???? nu prea cred ca un procent semnificativ al suporterilor sunt fani rock....

Adauga comentariu