„U” Cluj a ratat o victorie mare la Jucu. „Şepcile roşii” au făcut egal cu liderul, deşi au avut şi doi jucători în plus pe teren

Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, din etapa a 21-a a Ligii a II-a, jucat pe teren neutru, la Jucu.

Elevii lui Mihai Teja au trecut, însă, peste un succes important împotriva liderului, vâlcenii jucând în 10 oameni de la jumătatea primei reprize, după eliminarea lui Voinea, iar cu şapte minute înainte de final au rămas chiar în nouă jucători.

„Studenţii” au controlat meciul de la Jucu disputat în faţa a aproximativ 1.000 de spectatori, însă nu şi-au putut crea ocazii importante de gol până în minutul 57, atunci când Alexandru Dan a deschis scorul în urma unei faze fixe, conform CJSport.ro. Clujenii au crezut că au dat lovitura în acest meci, dar o neatenţie în apărare cu 13 minute înainte de final i-a permis vâlceanului Pârvulescu să egaleze din interiorul careului. „U” nu a mai avut puterea să revină în avantaj pe tabelă, deşi Samson a fost şi el eliminat de la oaspeţi, în minutul 83, şi a pierdut două puncte mari.

Scor final 1-1, iar toată suflarea „U”-istă îşi îndreaptă acum atenţia înspre ziua de mâine, atunci când se va judeca cererea de intrare în faliment la Tribunalul Botoşani, dar va avea loc şi mitingul fanilor în centrul Clujului.

„U” Cluj: Bolboaşă – Butean, R. Crişan, Şandru, Ciupe (cpt.) – Al. Dan, Boboc – Oct. Ursu, Moruţan (61’ Calcan), Ciobanu (46’ Turcak) – Târnovan (46’ Vojtus). Antrenor: Mihai Teja

 

foto: Tiberiu Farcas

Adauga comentariu