U Cluj ia a doua bătaie de la Unirea Dej. Președintele Ovidiu Blablag, băiatul cu înfrângerile, Gabriel Magdaș, președintele Dejului, omul cu victoriile

În ultima săptămână, am primit foarte multe aprecieri pentru porecla pe care am pus-o lui Ovidiu Blag, președintele îngâmfat al U Cluj, noi botezându-l Ovidiu Blablag. De la un cititor pasionat de fotbal, am primit o nouă sugestie de poreclă, perfect potrivită pentru el: Ovidiu Blague, adică din francezul blague care înseamnă glumă. Fiindcă președintele Ovidiu este o glumă penibilă.

Desigur, tot dumneavoastră vă aduceți aminte de bătaia cu 1 la 4, pe care U Cluj a luat-o de la nou promovata în Liga 2, Unirea Dej, unde dejenii le-au făcut mucii cravată U-iștilor. Marele președinte, Blague le-a zis apropiaților că e un accident, că Erik Lincar a testat formule și că de aia au luat această bătaie. Cum ulciorul nu merge de trei ori la apă și nici Iisus nu învie de două ori, astăzi a mai avut loc un amical, de data asta pe stadionul Cluj Arena, „la bogați”, unde U Cluj a luat în freză un scurt 0 la 2 de la „desculții” din Dej, nesimțiții care nu au înțeles să fie umili și au jucat un fotbal foarte bun.

Un lucru vrem să punctăm, să facem o comparație, să îi privim în oglindă pe președinții celor două grupări. Pe de o parte, Ovidiu Blablag, un papagal de președinte, care a terminat Conservatorul, secția Pian și e cam pianist de felul lui. Blag și-a tras salariu de 3.500 euro, un salariu pe care nu îl are nici un conducător în Cluj, foarte probabil să nu îl aibă nici Marian Copilu, strategul campioanei, care față de Blag este un Picasso al strategiei. De cealaltă parte, îl avem pe Gabriel Magdaș, un băiat modest, dar foarte inteligent, care a preluat o mizerie de echipă de la Mircea Itu, a reușit să promoveze în B, bătând Zalău și Baia Mare, echipe cu buget de cinci ori mai mare și perla coroanei, să bată în două săptămâni, marea echipă a Universității Cluj.

Bravo, Gabriel Magdaș! Sperăm să fii deștept și să nu vinzi jucătorii de la Unirea Dej către U Cluj, nu de alta, dar dacă trageți un pic tare, poate vă vedem în Liga 1.

Solicităm organizarea unui al treilea amical cu echipa a doua a Unirii Dej pentru ca în sfârșit U Cluj să poată obține un egal demn.

Comentarii

Mihai

10.07.2021 18:39

Asa o fost și când era copil, tantalau și îngâmfat, lua în freza des, tot bătut mergea acasă la bunici, asta nu face mare brânză la echipa

Adauga comentariu