Turnul Pompierilor stârnește „dezamăgire”. Șantierul intră în conservare până la anul

După ce reprezentanții administrației locale s-au contrazis în privința proiectului de modernizare a Turnului Pompierilor – finalizat 95%, apoi doar 85% - contractul pentru acest obiectiv de investiții a fost reziliat. Șantierul va intra în conservare, iar lucrările ar putea fi reluate abia din primăvara anului viitor. 

„Trăim o foarte mare dezamăgire, având în vedere că lucrăm la acest proiect din 2017 şi ne-am implicat şi emoţional, fiind primul concurs, pentru că ne-am dorit să oferim un exemplu de arhitectură care să confirme că formula concursului poate să creeze bune exemple în arhitectură.

Nu doar pentru Cluj, cât şi pentru restul  țarii, putea deveni un exemplu de obiect excepțional rezultat în urma unui concurs de soluții”, a declarat arhitectul Vlad Sebastian Rusu, la un post de radio local. 

Vlad Sebastian Rusu a vorbit despre lucrările de modernizare a Turnului Pompierilor, executate după proiectul câştigat alături de colegii din biroul său de arhitectură, la concursul de soluţii organizat de Ordinul Arhitecților din România şi Primăria Cluj-Napoca. 

Potrivit acestuia, vor trebui găsite alte soluții: un alt constructor, iar lucrarea realizată până în prezent va intra în conservare.

„Va trebui o recepţie a lucrărilor executate şi un calcul a lucrărilor care mai trebuie executate, sperăm să se reia lucrările în primăvară, ca anul viitor să avem un turn funcţional.

Totul depinde de birocraţie.

Să vedem dacă există firme interesate de acest 15% rămas”, a susținut Rusu. 

În 30 Iulie 2021, primarul Emil Boc însuși anunța că lucrările de modernizare a Turnului Pompierilor sunt realizate în proporție de 95%. 

Acum, primarul Boc susține că mai sunt 15% din lucrări de executat.

CITEȘTE ȘI: Modernizarea pompieristică a Turnului Pompierilor: „Îi gata 95%”

Primăria Cluj-Napoca a reziliat contractul pentru Turnul Pompierilor cu asocierea Research Consorzio Stabile Societate Consortile, un contract de aproape 8.000.000 de lei cu TVA. Lucrarile trebuiau încheiate in 13 iulie 2020.

 

 

Adauga comentariu