Turism de pandemie: Clujul pe locul 6 în țară la capitolul vizitatori

Județul Cluj a fost vizitat în primele zece luni ale acestui an de aproape 223.300 de turiști, atât din țară cât și din străinătate. Din numărul total al vizitatorilor, peste 203.000 au fost din România, iar restul de 19.800 au provenit din străinătate.

Constanța a fost cel mai vizitat județ din România în primele zece luni ale acestui an, cu peste 991.000 de turiști atât din România cât și din afara țării.

Brașovul se află pe locul doi cu peste 605.000 turiști, urmat de București cu aproape 494.000 de turiști. Județul Cluj se află pe locul șase în ceea ce privește numărul de turiști.

Potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică, la nivel național, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01.-31.10.2020 au însumat 5654,9 mii, în scădere cu 51,0% faţă de perioada 1.01.-31.10.2019.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1.01.-31.10.2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 92,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 7,4%.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în perioada 1.01.-31.10.2020 s-au înregistrat la bungalouri (31,0%), spații de cazare pe nave (29,3%), hoteluri (29,1%), campinguri (24,5%), căsuțe turistice (23,9%), vile turistice (23,2%), popasuri turistice (19,6%) şi pensiuni agroturistice (18,2%).

Pe judeţe, în perioada 1.01.-31.10.2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanța (991,3 mii), Braşov (605,1 mii), Municipiul Bucureşti (493,8 mii), Prahova (266,1 mii), Bihor (239,5 mii), Sibiu (237,3 mii), Cluj (223,3 mii), Mureș (222,1 mii), Vâlcea (215,6 mii) şi Suceava (210,3 mii) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanța (3462,4 mii), Braşov (1204,9 mii), Municipiul Bucureşti (861,7 mii), Bihor (671,2 mii), Vâlcea (652,8 mii), Prahova (572,8 mii), Mureș (450,9 mii), Suceava (446,4 mii), Caraș Severin (402,9 mii), Sibiu (402,1 mii), Cluj (396,5 mii) şi Timiș (314,9 mii). Pe țări) , cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (52,9 mii), Italia (37,1 mii), Israel (28,6 mii), Franţa (27,5 mii) şi Regatul Unit (25,0 mii).

Adauga comentariu