TUPEUL incredibil al lui Mircea Hrudei, fost șef al DIICOT Cluj: După ce a distrus destine, fiind dovedit incompetent, se consideră nevinovat

Procurorul Mircea Hrudei, exclus din DIICOT prin decizia luată de Daniel Horodniceanu pentru divulgarea informațiilor din dosarele aflate în lucru și alte abuzuri, cere Curții Constituționale a României să ”dizolve” articolul 5, aliniatul 4 din OUG 78/2016, Legea prin care un procuror poate fi dat afară din instuție dacă face abuz de funcție. 

 

În 2017, anul în care Hrudei a fost dat afară din DIICOT, fostul șef al Serviciului Teritorial de la Cluj a pornit la Curtea de Apel București un război cu Structura Centrală. În cadrul procesului, judecătorii au admis sesizarea lui Hrudei către CCR pentru că, în opinia lui Hurdei, șeful DIICOT România nu te poate revoca din funcție dacă nu îți faci treaba. 

Astfel, în mai 2018, Mircea Hrudei a cerut Curții Contituționale a României să declare neconstituțional următorul articol: 

„(4) Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pot fi revocați prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare”, articolul 5, aliniatul 4, OUG 78 din 2006. 

Motivele pentru care Hrudei a fost dat afară din DIICOT: 

Scenariul este unul macabru. În cazul în care Curtea Constituțională admite sesizarea lui Hrudei și declară neconstituțional articolul menționat mai sus, nici un procuror din cadrul DIICOT România, din orice Serviciu Teritorial, nu va mai fi revocat în ciuda „exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare”. 

 

CV-ul lui Mircea Hrudei

Primul dosar în care Mircea Hrudei a luat achitare pentru cei pe care i-a anchetat a fost dosarul Grenadierul. Inculpaţii Zăgrean Victor, Vancea Ovidiu Manuel, Moldovan Mihai Septimiu şi Szasz Francisc au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv şi au fost achitaţi de magistraţii ICCJ. Şeful DIICOT Cluj i-a acuzat pe cei patru de terorism. Cei patru au executat şase luni de arest preventiv fiind nevinovaţi.

Gicu Agenor Gânscă de la ACI, împreună cu Rareş Nilaş, Ana Maria Oprean, Sergiu Dan Dascăl şi Horea Ionut Bobos, au fost achitaţi, şi ei, definitiv în 2013 de către judecătorii de la ICCJ. Dosarul a fost făcut de DIICOT Cluj şi avea tot semnătura lui Mircea Hrudei. Un alt dosar răsunător făcut de Mircea Hrudei este cel al lui Paszkany Arpad Zoltan, celebrul dosar Gazeta II, care s-a terminat cu achitare încă din 10 mai 2012. 

În vara anului 2014, dosarul Banca Transilvania s-a spulberat prin soluţia definitivă de achitare a inculpaţilor.

Horia Ciorcilă, şeful Băncii Transilvania a fost achitat, împreună cu ceilalţi oameni de afaceri clujeni, de acuzaţiile de spălare de bani făcute de fostul şef al DIICOT Cluj, procurorul clujean Mircea Hrudei. Chiar dacă au fost considerate drept “nefondate” de judecători, acuzaţiile procurorilor clujeni poartă doliul unuia dintre cei acuzaţi. Pe parcursul anchetei Claudiu Silaghi a murit. Nu este primul dosar al fostului şef DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, care ar putea intra la categoria “chix”. Şeful Băncii Transilvania a fost achitat de magistraţii ÎCCJ în dosarul de “spălare de bani” trimis în judecată de şeful DIICOT Cluj, procurorul Mircea Hrudei. În acest dosar, alături de Ciorcilă au mai fost judecaţi pentru aceleaşi acuzaţi şi oamenii de afaceri CHRISTOFOUROU GEORGIOS, COJOCARU DOINA MARIOARA,DASCAL SERGIU DAN,ISAAKIDIS ANASTASIOS,JURKOVAN RADU CODRUT,SILAGHI CLAUDIU EUGEN IULIU, SILAGHI MIRELA, iar toţi au fost achitaţi definitiv.

Important de menţionat era faptul că în timpul anchetei, Claudiu Silaghi a fost internat la spital după ce a suferit un atac vascular cerebral din cauza stresului cercetării. Hrudei l-a audiat  atunci  pe Claudiu Silaghi in timp ce era internat la neurologie deşi nu avea voie conform hotărârii medicilor .Efectul a fost îngrozitor, după audiere, Silaghi a suferit un infarct şi a murit . Hrudei  îl are pe conşţiinţă pe Claudiu Silaghi.

Cireașa de pe tort: achitările din DOSARUL GAZETA

Judecătorii de la Curtea de Apel din Galați au desființat rechizitoriul procurorilor DIICOT Cluj și în ceea ce privește grupul infracțional organizat imputat celor din DOSARUL GAZETA. Magistrații au concluzionat că sunt irelevante toate acele interceptări scăpate abuziv în mass media local de către procurorii Mircea Hrudei și Daciana Deritei – despre care acum știm că aveau ca scop doar punerea unei presiuni asupra judecătorilor clujeni pentru a le prelungi mandatele de arest preventiv jurnaliștilor arestați. Atunci, cei de la DIICOT au înmânat date din dosar unui jurnalist cu o zi înainte de judecarea unei prelungirii arestului preventiv pentru cei din LOTUL GAZETA.

Cu un astfel de ”CV” profesional, Hrudei cere neconstituționalitatea articolului din Lege, care îi permite șefului DIICOT România să revoce un procuror din instituție, în momentul în care acesta nu își desfășoară activitatea corespunzător. 

Adauga comentariu