Tribunalul Cluj initiaza procedura de revocare din CSM a judecatorilor Gabriela Baltag si Evelina Oprina. Care sunt motivele

Tribunalul Cluj a initiat procedura de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a judecatorilor Gabriela Baltag (Tribunalul Neamt) si Evelina Oprina (Tribunalul Ilfov), in contextul adoptarii OUG 7 de modificare a Legilor Justitiei.

Cei doi magistrati sunt reprezentantii tribunalelor in CSM. Este cea de-a doua solicitare de revocare a unor membri din actualul CSM, dupa ce Curtea de Apel Brasov a initiat aceasta procedura in cazul Liei Savonea.

Adunarea generala a judecatorilor de la Tribunalul Cluj a luat aceasta decizie pe data de 5 martie. Potrivit ziare.com, la aceasta adunare au particpat 37 de judecatori, din cei 38 de magistrati care activeaza. Decizia de a initia revocarea a fost luata cu 33 de voturi pentru, 2 impotriva si 2 abtineri, potrivit unor surse din magistratura.

Potrivit judecatorilor de la Tribunalul Cluj, un membru ales al CSM trebuie sa fie preocupat in primul rand de interesele judecatorilor de la nivelul instantelor care l-au ales, lucru care nu s-ar fi intamplat in cazul Gabrielei Baltag si a Evelinei Oprina.

Magistratii au scris pe mai multe pagini 35 de motive pentru care se cere revocarea Gabrielei Baltag. Printre altele i se reproseaza mai multe declaratii facute in emisiuni la Antena3.

Alte fapte imputate: faptul ca a votat in CSM in cazul OUG prin care au fost mentinuti in functii sefii Inspectiei Judiciare, in contextul in care sotul Gabrielei Baltag concura pentru un post de inspector la IJ.

Potrivit sursei citate, cele mai importante reprosuri sunt:

- Potrivit declaratiei de interese, Gabriela Baltag este membru al Asociatiei Magistartilor din Romania chiar si dupa alegerea sa in cadrul CSM.

- Atitudine lipsita de respect, in mod repetat, in sedintele CSM, fata de unii membri alesi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

- Inca de la investirea in functie s-a situat pe o pozitie beligeranta cu alte institutii ale statului.

- In august 2017 a avut o pozitie individuala de criticare a unei declaratii comune a CSM cu alte institutii judiciare privind lupta impotriva coruptie, sustinand ca judecatorul nu poate sta la aceeasi masa cu procurorul; a trimis aceasta pozitie catre un site specializat in atacarea Justitiei in ansamblu si a magistratilor individual. - In luna octombrie 2017, a atacat public patru judecatori din CSM vorbind despre "tradari" si de faptul ca acestor judecatori le este "mai draga acuzarea".

-A exprimat public opinia sa, cum ca ar fi votat pentru revocarea Laurei Codruta Kovesi. Dar Gabriela Baltag nu are vreo atributie in cadrul CSM cu privire la numirea, evaluarea sau revocarea procurorilor de rang inalt, in timp ce sectia pentru procurori a CSM si opinia publica a procurorului general au fost impotriva revocarii decisa la nivel politic.

In cazul Evelinei Oprina, tribunalul cere revocarea acesteia avand in vedere faptul ca a parasit plenul CSM cand se discutau teme importante, cum ar fi declaratiile facute de Liviu Dragnea in care ii ataca pe magistarti sau cand s-a discutat bilantul Inspectiei Judiciare.

"Membrul CSM nu are posibilitatea legala de a pleca din timpul sedintelor desfasurate in cadrul CSM, ci el e obligat sa voteze asupra chestiunilor supuse dezbaterii, putandu-se cel mult abtine in caz de conflict de interese", arata Tribunalul Cluj.

De asemenea, sunt criticate mai multe declaratii facute de Evelina Oprina la TVR si Antena3.

Tribunalul Cluj arata ca atacurile publice nu numai ca au fost facute intr-un cadru oficial, dar au si fost inregistrate pe site-ul CSM si au fost preluate de presa, afectand credibilitatea intregului CSM (cuvintele "puci", "executie", "uneltire" sunt folosite de presa pentru a relata cele descrise de Evelina Oprina).

"Doamna judecator a sustinut in proiectul ei de candidatura o buna colaborare cu asociatiile profesionale si cu adunarile generale ale judecatorilor. Or, potrivit agendei membrilor CSM de pe site-ul institutiei, in doi ani de zile, ea a avut doar sase intalniri de lucru cu unele tribunale din tara si nu a fost publicat niciun raport al acestor intalniri", conchid judecatori.

sursa foto: DCnews.ro

Adauga comentariu