În trenulețul intergalactic al lui Emil Boc, Antonia va rupe bilete

Cel mai bun primar din țară, Emil Boc...Ăăăăă, mă scuzați, am vrut să spun de fapt, cel mai bun primar din galaxie construiește linii de metrou, linii de tren metropolitan, centuri metropolitane. Urmează nave spațiale și linii intergalactice care să conecteze Clujul cu civilizațiile extraterestre. Nici nu se putea ca toate aceste lucruri minunate să fie realizate în altă parte, decât în Cluj. Doar Boc, primarul universal, trebuie să arate întregului univers că municipiul pe care îl manevrează cu atâta dibăcie de patru mandate este un adevărat pol al tehnologiei, care trebuie legat de toate civilizațiile extrapământene, aflate la același înalt de dezvoltare tehnologică ca (sic!) și Clujul. 

Pentru început, trenul metropolitan, care va fi condus de funcționarul virtual Antonia, va lega Cluj-Napoca de Nădășelu, Bonțida, Huedin, Gherla. Apoi, va circula pe culoarul centurii metropolitane, pe malul Someșului navigabil, după care vine un tunel care se leagă de Baciu și acolo intervine metroul. Iar de la gura de metrou, apar navele spațiale, parcate în parkingurile supraterane, pe care le construiește Boc tot o dată la 6 luni. De acolo, călătorii merg la relaxare în aquapark. Când se plictisesc de aquapark, mai dau o tură cu metroul și cu trenul, apoi cu ambarcațiunile pe Someș și cu bicicletele pe pistele care se leagă unele de altele perfect. La final, urcă pe Cetățuia proaspăt reabilitată și integrată în circuitul turistic. 

Să nu credeți cumva că acestea sunt vorbe goale, vă aduc ca dovadă declarația de ieri a domnului primar: 

Purtăm discuţii cu Agenţia de Nord-Vest, cu CFR-ul, cu primăriile din preajma Clujului, cu Consiliul Judeţean şi cu alţi actori importanţi instituţionali pentru ceea ce înseamnă trenul metropolitan. Este vorba de două etape ale realizării acestui tren.
O primă etapă, prin utilizarea actualului culoar de cale ferată de la Mera, Suceag, Baciu, Tetarom, Cluj-Gară, Mărăşti, Clujana, Aeroport mergând Jucu, Gherla, Dej pentru ceea ce înseamnă mobilitate urbană şi dezvoltarea economică a zonei de nord a Clujului şi nu în ultimul rând, mobilitatea forţei de muncă din judeţul Cluj. E mai uşor de realizat pentru că utilizează actualul culoar de cale ferată, avem o deschidere din partea CFR-ului pentru a utiliza culoarul existent, de realizare a unor staţii, de a lega acele staţii cu transportul în comun şi de a găsi un operator care să opereze această structură de tren metropolitan
A doua etapă este de la Gilău, trenul metropolitan care vine prin Floreşti, pe culoarul aproximativ al centurii metropolitane, pe malul Someşului, tot în zona Cora, sensul giratoriu de acolo ajunge trenul metropolitan după care printr-un tunel se leagă de zona Baciu şi urmează culoarul de cale ferată. Şi din acea zonă urmează metroul să preia spre centrul oraşului. Nu am încă toate aspectele tehnice. 

Așadar, puteți să vă pregătiți deja banii pentru abonamente la trenul metro...pardon, intergalactic. Și să vă faceți rezervare din timp la pensiunile de pe Venus și Pluto că va fi mare aglomerație. 

Adauga comentariu