Traseiștii politici trag sfori pe la spatele lui Daniel Buda. Cine este trădătorul din PNL care se vrea primar în Gherla

Zice-se că în PNL Cluj lucrurile merg ca pe roate pătrate, se trag sfori și sforicele pe la spatele boss-ului legal, Daniel Buda și al uriașului Emil Boc, șeful din umbră. Celălalt nume greu din organizația locală, Alin Tișe, stă deoparte, își vede de treburile sale cu imobiliare, gropi de gunoi și centre de deșeuri ecologice.

Vrăbiuțele Ziar de Cluj ne-au ciripit un zvon interesant, pe care vrem să îl împărtășim cu cititorii noștri. Nu ne place să ținem la secret așa informație prețioasă, așa că, delectați-vă!

Imaculatul PNL Gherla negociază cu Vlab Barbos, city-managerul orașului, să candideze din partea PNL la alegerile locale de anul viitor. Cine este Vlad Barbos? Un traseist politic veritabil. A fost copreședinte PNL Gherla și consilier local în același oraș, până în 2016 când a demisionat și a migrat în Partidul Mișcarea Populară al lui Traian Băsescu. La alegerile locale din 2016 a candidat din partea PMP. Barbos a fost și șef la PMP Gherla.

vlad barbos

Acum, Barbos este mâna dreaptă a primarului PSD, Ioan Năsălean și nu degeaba, doar Năsălean l-a pus city-manager al municipiului Gherla. Nici nu este de mirare că traseistul politic vrea să îl trădeze și pe Băsescu, doar ca să își facă propriile jocuri politice.

Vlad Barbos este atât de sigur că va candida la alegerile din 2020 și că le va și câștiga încât a început deja să își facă lista de consilieri locali, fără știrea organizației PNL Cluj.

Singura mică mare problemă e că Daniel Buda nu are ochi pentru foștii PNL-iști. Nu vrea să îi vadă niciunde, cu atât mai puțin candidați la localele de anul viitor. Singurul care nu se bagă și are rețineri este mari este Alin Tișe. El își vede de treburile lui.

Adauga comentariu