Editorial

Traseiștii analizei și ai sfatului politic

Iohannis își vede visul împlinit: ”Avem Justiția, avem Puterea!”

Poate că unora li s-a părut că a fost o săptămână cu negocieri dificile, răsturnări de situație și nervi întinși la maximum – așa cum se scurgeau informațiile ”pe surse” în mass media.

Eu v-am zis că se țin doar de plan și că trebuie să dea vulgului circ până le fură pâinea. Și, iată, dintre presupuse urlete, ca Afrodita din spuma mării, sâmbătă, PSD, PNL și UDMR au ajuns la un acord cum să-și împartă ”ciolanele” PNRR și PNDL de așa manieră încât toată lumea să creadă că suferă și se chinuie, dar o fac pentru ”națiune”, ”se sacrifică”. Să se bucure și cei de la USR că dau bine în opoziție.

Până se simt toți traseiștii analizei și sfatului politic bine în Opoziție (lingându-și rănile și sperând la revanșa revenirii din 2024, cele trei partide ne-au servit povestea rotativei la guvernare: premier PNL, 10 miniștri PSD, 8 miniștri PNL, 3 miniștri UDMR, sau vițăvercea, caz în care PNL va avea mai multe ministere.

Nu ne-au spus cum se va face ”rotativa” în condițiile în care Constituția nu prevede schimbarea unui guvern decât prin demitere prin moțiune de cenzură, sau depunere de mandate. În ambele cazuri circul la care asistăm de două luni, se reia.

Deocamdată, scurse în mass media ”pe surse”, aflăm despre nume ”bătute în cuie” pentru unele ministere și despre portofolii pentru care jocurile nu sunt încă făcute.

Dacă e să-l vedem pe Rareș Bogdan ministru de Externe și pe Vasile Dîncu la Apărare, înseamnă că sistemului chiar nu-i mai pasă ce rahat ne mai servește cu polonicul.

Nu vă amăgiți, suntem într-un joc, nu e nici o teorie a conspirației. De o parte sunt ei, cu ceata lor de slugi ”analiste și sfătuitoare” care ne dau cuvinte pentru a-și păstra privilegiile, de cealaltă noi – care-i ajutăm, punând botul la aceste cuvinte. Și neparticiparea la vot, tot a pune botul și a te lăsa manipulat se numește.

“După 1989 numai ne-au șuierat gloanțele pe la ureche”. Un prim exemplu de ”comunicare” prin manipulare.

Iliescu ”numai gloanţe pe la ureche” n-a fost, a fost baraj de Katyusha, a fost obuz și mină antipersonal,ne-a spulberat, făcut țăndări și ne-a zburat toate iluziile.

S-a văzut mai bine după ce ne-am procopsit cu pocnitoarea Constantinescu. A fost prima fentă de “alba-neagra” pe care ne-au arătat-o securiștii: cică era ”marcator” de democrație. Dar s-a marcat doar la ”privatizările” oneroase ale celor 15 mii de specialiști ai Convenției Democratice.

A fost pasul necesar să se dea pe piață ”răul mai mic”. Și l-am avut pe Ilici versus Vadim Tudor. A fost de neprețuit pentru securiști să vadă cum votează, cu Iliescu toată societatea civilă, tot ”dialogul social”.

Apoi s-a produs o fractură și un “turbat” ca Băsescu a reușit să treacă de proba de fidelitate a serviciilor și să fie lăsat să ne fie președinte. Își pregătise Năstase, modificând Constituția, culcuș de 5 – 10 ani la Cotroceni, dar n-a mai ajuns niciodată să îl ocupe. Devenise periculos de arogant. Și, incontrolabil. Așa că l-au executat, punându-l să guste aerul de pe o treaptă inferioară.

Vreți probe de manipulare ”democratică” în numele ”răului mai mic”, al ”anticorupției televizate” și a altor mizerii pritocite în “alcoave” (sic!) cu ajutorul slugilor ”analiste” și ”sfătuitoare”? Vă dau (și să țineți minte că fiecare dintre oamenii despre care vorbesc a avut gașca de adulatori, de inși care le foloseau imaginea ca rampă pentru propria emancipare. Primii care s-au dezamăgit și și-au căutat un alt ”model” de lins în fund (că li se cuvenea să fie băgați în seamă, să fie promovați, plătiți, ascultați – #Misecuvinii).

Avem așa: 2004 – Năstase. ”Scârba de PSD”, ”Aroganța” și ”Mătușa Tamara” au fost puse în balanță cu ”la țepe, în Piața Universității!” Oare cine și-a luat țeapă cu alde Coldea și Kovesi?;

Avem așa: 2007 – Tentativă de demisie a președintelui ales. S-au inventat ”băsiștii” și li s-a spus că nu prea a fost timp de ”la țepe, în Piața Universității”, că, ”Rușine, Dinu Patriciu” l-a pus pe Tăriceanu să trădeze Alianța și că toată zavera e pusă în slujba acestei trădări. Că ”Băsea” este unica stavilă împotriva clicii – s-a inventat ”sistemul ticăloșit”, spermatozoidul din care se va naște ”Statul paralel”;

Avem așa: 2009 – Geoană + Vântu + Iohannis. Atunci s-au inventat cozile la secțiile de vot din Diaspora. Atunci s-a inventat ”soluția imorală” a alianțelor majoritar-fragile. Și s-a văzut;

Avem așa: 2012 – Lovitură de stat USL. Atunci s-a predat ce era de predat ”Licuriciului cel Mare”. Care și-a trimis emisarii să-i spună Mitomanului Plagiator Ponta (în budă la Otopeni, că atâta contam), să-și vadă de treabă – încă nu e timpul lui;

Avem așa: 2014 – Ponta, Plagiator, Mitoman, Periculos (că devenise incontrolabil) și Omul de Tinichea. Și noroc cu ”Diaspora”, că s-au putut activa cozile sfâșietoare de români care doar voiau să voteze și Uniunea Sărăcie Lucie nu voia să-i lase. S-a inventat: ”le e frică de Diaspora, Diaspora aduce schimbarea”. Și s-a văzut în Pandemie cât a contat ”Diaspora” (după ce a fost lăudată că și-a luat gaz în figură și grenade de la zbirii-jandarmi ai lui Dragnea), când s-au întors mulți acasă și s-a umplut internetul de glumițe: ”ni se întorc valorile” (peștii, spărgătorii și curvele);

Și avem așa: 2019 – “Pierpătratul” contra “Ficusul voiajor” (plus prostoii care au pus botul la: ”10 august”, la: ”e proastă”, la: ”face jocul lui Dragnea” – deşi ăla era deja aproape în drum spre Rahova);

Acum avem așa: 2020 și Pandemia de Covid 19 care le-a distrus dolcele far niente, culcușirea-n bani publici și ni-i arată, chipurile, în toată mizeria lor de înghițitori de broaște râioase. Asta și modul jignitor în care au fost descriși online cei din ”Diaspora”, ne-au adus o nouă invazie de bătăuși de stadion, ocupând teren în Șparlamentul României.

După fiecare ”schimbare” am sperat să se facă curățenie. Dar un stat născut din minciuna ”revoluției securiștilor și a copiilor de girofar gata” de după 21 decembrie 1989, numai minciuni putea să-i servească propriului popor. Numai pe vorbe, hoție și spoliere se puteau baza, că numai la asta se pricepeau și se pricep cei care l-au confiscat (dimpreună cu plozii lor și plozii plozilor lor).

Fără Băsescu nu ar fi existat nici o fisură în masca acestor capitaliști și democrați de cumetrie care sufocă România. Fără scandalurile declanșate de acesta, acele scandaluri care încă îi mai deranjează pe asistații mintal care se dau de dreapta, nu am fi văzut fața hâdă a alianțelor de conjunctură și nici cum procurorii și judecătorii pocnesc din călcâie la comandă – plus multe altele.

De aceea cu atât mai dezamăgitori sunt indivizii veșnic încuibăriți isteric-ostentativ pe lângă câte un chip cioplit din viața publică și din politică, veșnic dezamăgiți după ce au lins din greu la lustruirea aceste chipuri cioplite, cu lingușelile transformate în frustrări – oameni șobolani. #Misecuvini. Veșnic foști consilieri de-ai cuiva și oameni care nu existau fără acel cineva și care, atunci când simt că vor auzi doar șuierul de vânt ce va să bată în conturi, ajung la concluzia că fostul binefăcător e o lichea, un cadavru politic din care își pot permite să se înfrupte, să dea bucăți aburinde adversarului de până atunci.

#Misecuvinii clamează că fac altfel de politcă dar sunt experți doar în a crea exaltați și traseu adulator de chipuri cioplite: de la Neamțu, la MRU, și apoi la Macovei, la Kovesi, apoi la Barna, Cioloș, Orban, Cîțu, Iohannis (ce mai vuiet, ce mai jale). Ei sunt cei care au inventat politica urii și a invectivei.

Îi cunosc personal pe majoritatea acestora – unii mi-au dovedit că nu au căpătâi moral, că sunt adevărați traseiști ai analizei și sfatului politic.

Și mă deranjează cum înțeleg ei să-și exprime lipsa de loialități mințind asistații mintal și exaltații că o fac în scopuri nobile, când singurul lor scop rămâne locul călduț și sinecura politică.

E o plăcere dezgustătoare să-i regăsesc azi scuipându-l pe Iohannis cu ce-au lins de pe Băsescu. Sau de pe Ponta. Sau de pe Năstase.

În rest, Fiat Justitia, Pereat Mundi! Cine a greșit, să plătească.

Dar toate acestea se vor face cu ajutorul oamenilor care au căderea să o facă: procurori și judecători, nu al traseiștilor moral ai netului, ai istericilor și exaltaților care și-au luat ca povară ura. Nu isteria și invectiva fac justiție și dreptate – că numai asesorii populari ai anilor 50 subumanizau pentru a putea ”judeca”. Opinia nu ține loc de literă de lege, cu atât mai puțin injuria și glumița tâmpă sau etichetarea.

Dar nu are rost să argumentați cu marii deontologi morali care, chipurile, fac politică nouă. Vocea rațiunii în iraționalul pe care-l seamănă ei nu își are locul. Învățați să judecați dincolo de ceea ce vi se spune.

Pentru că ei fac propagandă sperând în miracole pentru noul chip cioplit de la care speră la un nou loc în față: întotdeauna se va ivi un ”providențiabil” pentru a fi adulat și purtat în slăvi din limbă în limbă.

#Misecuvinii sunt parte a marasmului în care încă ne zbatem. Cum vă ziceam cândva să închideți televizorul, vă zic azi: dați block traseiștilor analizei și ai sfatului politic.

Și, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *