Topul celor mai tari promovări de brand la Electric Castle 2018. Cine sunt companiile care au rupt gura târgului - FOTO

Miza festivalurilor este, în primul rând, obținerea de profit atât pentru organizatori cât și pentru sponsori. Și mai apoi distracția festivalierilor. Astfel de evenimente sunt o ocazie perfectă pentru companii să își facă promovare de brand. Vizibilitatea este enormă, în funcție de amploarea festivalului – de exemplu, la recent încheiata ediția a Electric Castle, numărul participanților a variat între 33.000 – 39.000/zi. Modul în care se face această promovare ține de imaginația și profesionalismul departamentelor de specialitate. 

Să luăm ca exemplu Electric Castle (18-22 iulie), cu zeci de sponsori și firme și companii care au acceptat să fie prezente la acest eveniment. Lidl a fost și anul acesta partenerul strategic Electric Castle. Și nu au greșit când organizatorii i-au ales pe nemți. La fel ca și anul trecut, de departe, Lidl le-a dat clasă tuturor din punct de vedere al vizibilității brand-ului și al interacțiunii cu festivalierii. 

royal market electric castle

Lidl au lucrat nemțește – au construit practic un supermarket în perimetrul Electric Castle, cu aproape aceeași gamă de produse ca în restul magazinelor lor. Doar băuturile alcoolice au lipsit, în rest, participanții la festival au putut cumpăra de toate, inclusiv mici, care puteau fi preparați în zona de grill amenajată de Lidl în imediata apropiere a Royal Market (numele supermarketului din festival). Timpul de așteptare la case a fost clar cu mult mai mic decât în oraș. Probabil Lidl și-a trimis cei mai rapizi casieri. Să nu uităm nici prețurile – aceleași ca în oraș. Cu asta, Lidl a “omorât” tarabele și chioșcurile din sat, care au avut mult mai puțini clienți decât în anii precedenți.  

royal market electric castle

royal market electric castle

Lidl au fost prezenți și cu o zonă de food court, unde se putea mânca și bea. Gama de produse a fost una foarte variată. Au avut și zone de relaxare și Eco Stage plus Silent Stage. Lidl au fost cei care s-au ocupat și de cele mai interesante metode de distracție: Royal Wheel (roata din care se putea vedea totul de sus) și dispozitivul de bungee jumping (o noutate față de ediția precedentă). 

royal wheel electric castle

Jos pălăria pentru organizarea Lidl și pentru modul friendly de interacțiune cu festivalierii! 

Ciuc și Banca Transilvania au fost sponsorii principali ai ediției a șasea Electric Castle. Banca Transilvania au fost vizibili, în primul rând, prin scena Hangar. Au avut zone de relaxare, corturi de promovare, chiar și MasterCard Tiny Home – tot o metodă de promovare. Ciuc au fost prezenți peste tot cu gama lor de bere, concursuri și zone de chill. Ciuc au fost cei care au avut și cortul imens în care s-au desfășurat spectacolele de circ.  

hangar stage by BT electric castle

Enel au ținut publicul “în priză” cu scena pe care aveau loc, în fiecare seară, după lăsarea întunericului, jocuri de lasere și show-uri de lumini. O metodă de promovare foarte interesantă, trebuie să recunoaștem. 

enel stage

Strongbow au avut o metodă de promovare oarecum eco friendly. Au amenajat o mica zonă cu vegetație, alei, șezlonguri, un mic bar și lădițe cu mere din care oricine se putea servi la discreție, lăzile fiind permanent aprovizionate. Strongbow au ieșit în evidență prin modul inedit și prietenos pe care l-au ales pentru promovare. 

strongbow electric castle

Telekom, Burn, Havana Club, Ahead au ales să își promoveze brandul cu ajutorul scenelor – Electronic Beats, Booha Mansion, Dance Garden. Telekom au avut și o zonă de chill, concursuri, jocuri și cabină foto. Au ales să se promoveze cu zone de relaxare și Lays (stand special amenajat cu perne, mici saltele, imprimare de tricouri) și McDonalds (piscina urbană, plină cu mingi albe, care a făcut deliciul copiilor). De asemenea, Coca Cola au avut un mic stand cu scaune și măsuțe plus un magazin cu produse marca lor – tricouri, ochelari de soare, căni, șepci etc. 

mcdonalds piscina urbana

telekom chill zone electric castle

telekom chill zone electric castle

coca cola promovare electric castle

lays chill zone

Persil, la fel ca și anul trecut, le-au dat o mână de ajutor celor care s-au cazat în camping. Au fost prezenți cu un laundromat. La ediția de anul trecut, a făcut mare furori laundromatul. Pe gratis, Persil le-a spălat și le-a călcat hainelor festivalierilor care nu și-au adus cu ei ținute pentru fiecare zi. Au fost prezenți și într-unul din corturile de promovare, cu o cabină foto. 

persil electric castle

Unele dintre cele mai slabe promovări de brand le-au avut Jolidon, care au fost prezenți cu o măsuță și un suport din metal cu niște costume de baie agățate pe el. Nici Mobila Dalin nu au avut o promovare foarte grozavă – au fost prezenți cu o canapea, o măsuță și două scaune. Îi invitau pe vizitatori să își facă o poză pe canapea, să o pună pe instagram cu #mobiladalin și prin tragere se putea câștiga o pătură sau o pernă. 

jolidon electric castle

Schwarzkopf au ales să se facă vizibili cu frizuri gratis și colorat de păr în cele mai trendy culori. Au avut succes cu acest gen de oferte pentru festivalieri, dovadă fiind faptul că la cortul lor a fost mereu coadă.  

schwarzkopf electric castle

schwarzkopf electric castleLa Gerovital se puteau face unghiile gratis, se putea participa la un concurs de vopsit unghii și o sesiune de machiaj gratis. 

gerovital electric castle

35 de parteneri și sponsori a avut Electric Castle anul acesta. Electric Castle 2018 a însemnat un spațiu de 300.000 de metri pătrați, 9 scene, 500.000 de MW putere a sistemului de sonorizare doar la scena principală, peste 1.000 de oameni în echipa de organizare și un infinit de amintiri ce vor fi depănate pentru următoarele 12 luni.

dubioza kolektiv electric castle

Festivalul și-a închis porțile luni dimineața, după 5 zile cu peste 300 de artiști și peste 210.000 de participanți care au animat domeniile pline de istorie ale castelului Banffy din Bonțida. 

Citește și:

Cum a fost la concertul lui Damian Marley de la Bonțida. Fiul cel mai mic al lui Bob Marley e un tip cool, care vorbește despre subiecte tabu pentru România - VIDEO

Adauga comentariu